La USARB s-a desfășurat Adunarea anuală a studenților reprezentanți în structurile universității
Victor Grigor, șeful Secției pentru educație, cultură și viața studențească, a organizat astăzi o întâlnire cu șefii de grupe academice, cu studenții din structurile reprezentative ale universității (consiliile facultăților, senatul universității). El i-a felicitat pe studenții care au fost aleși în calitate de senatori, în urma al unui scrutin democratic care s-a desfășurat la fiecare facultate. „25 % dintre membrii totali ai senatului universității sunt studenți, ceea ce înseamnă că tinerii noștri vor avea un cuvânt puternic de spus în luarea deciziilor la nivel de universitate”, a menționat Victor Grigor.
De asemenea, Victor Grigor a avut și un mesaj de felicitare pentru studenții care au fost ieri aleși în funcție de consilieri în cadrul facultăților, dar și pentru studenții care au devenit șefi de grupe academice. „Să știți că nu este o misiune ușoară, dar este una importantă care vă deschide poarta multor oportunități de dezvoltare personală, de interacțiune cu colegii voștri”, a spus Victor Grigor.
Un alt subiect discutat a fost legat de viața studențească și de implicarea în activitățile Autoguvernării studențești. „Este un organ de autoconducere a studenților și nu poate fi influențat de administrația universității. În luna octombrie, studenții urmează să-și aleagă noul președinte al autoguvernării studențești, o funcție-cheie care facilitează soluționarea problemelor studenților universității”.
Un alt obiectiv anunțat în cadrul întâlnirii a ținut de încurajarea studenților să participe activ la elaborarea planului comun de activități studențești pentru anul de studii 2022/2023 (Balul bobocilor sau Gala studenților).
Victor Grigor a făcut un apel șefilor grupelor academice prin care i-a încurajat să creeze grupuri de inițiative, implicând colegi activi și dornici să participe în procesul de redactare a revistei studențești, dar și în alte departamente ale AS USARB. Ținem să precizăm că reprezintă Revista studențească reprezintă cartea de vizită a universității bălțene, fiind unica revistă studențească din Moldova.
Administrația Universității de Stat „Alecu Russo” încurajează și susține activismul studenților și speră ca acești studenți să devină buni parteneri în dezvoltarea universității.