O vizită de studiu în orașele

Washington, D.C. și Williamsburg, VA, Statele Unite ale Americii.

„În perioada 26 august-3 septembrie 2023, cadrele didactice din cadrul Catedrei de drept a Facultății de Drept și Științe sociale, Lucia Rusu, lect. univ., dr. și Dumitru Dumitrașcu, asist. univ., dr., au realizat o vizită de studiu în orașele Washington, D.C. și Williamsburg, VA, Statele Unite ale Americii.


Vizita de studiu a fost organizată în cadrul proiectului „Consolidarea cercetării, scrierii și argumentării juridice în Republica Moldova”, implementat de National Center for State Courts (NCSC), care este un program pentru a susține facultățile de drept din Republica Moldova să elaboreze și să implementeze un curs privind cercetarea, scrierea și argumentarea juridică.


Proiectul este finanțat de Biroul de Justiție Penală și Aplicarea Legii (INL) al Departamentului de Stat al Statelor Unite.


În cadrul vizitei de studiu, cadrele didactice au vizitat Georgetown University Law Center (Washington, D.C.) și William & Mary Law School (Williamsburg, VA), unde au avut posibilitatea să dezvolte competențe profesionale în domeniul scrierii și cercetării juridice. De asemenea, obiectivele vizitei de studiu au constat în:
– Examinarea programelor de scriere juridică din SUA și a metodelor de predare a acestui curs;
– Asistarea la ore publice de Cercetare, scriere și argumentare juridică;
– Aprofundarea înțelegerii metodologiilor de predare a cursului de Cercetare, scriere și argumentare juridică;
– Explorarea legăturii dintre abilitățile de scriere juridică și practica juridică în Statele Unite;
– Constituirea unei rețele de Cercetare, scriere și argumentare juridică între profesorii din Moldova și Statele Unite;
– Elaborarea unui plan de acțiuni pentru îmbunătățirea conținutului cursului de Cercetare, scriere și argumentare juridică la facultățile de drept partenere din Republica Moldova.”

Distribuie acest articol