Cele mai interesante filme poloneze vor putea fi văzute la Biblioteca Științifică Universitară a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți în perioada 30 martie-1 aprilie 2018, în cadrul Festivalului „CinePOLSKA”.

Intrarea va fi liberă.

Festivalul CinePOLSKA este singura ocazie din an pentru a vedea la Bălți cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume. După proiecțiile de la București și Chișinău desfășurate în toamna anului trecut, filmele pornesc acum la drum către alte orașe. În perioada 15 martie-1 aprilie, proiecțiile în România vor avea loc la Galați și Târgu Mureș, iar în Moldova – la Bălți.

„Ediția de anul acesta aparține unor personaje care și-au devansat vremurile, care au trăit cu visuri și pasiuni mari. Oameni datorită cărora au fost făcute progrese în lumea care ne înconjoară”, spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care organizează festivalul.

Astfel de personaje au fost cu siguranță Maria Skłodowska-Curie, dublă laureată cu Premiul Nobel, sau renumitul pictor avangardist Władysław Strzemiński, fondatorul Muzeului de Artă Contemporană din Łódź, primul astfel de muzeu din Polonia și al doilea din Europa, care a devenit eroul ultimului film al remarcabilului regizor polonez Andrzej Wajda – „Imaginea de apoi”.

Festivalul începe vineri, 30 martie, cu proiecția filmului „Imaginea de apoi”. Regizorul filmului, Andrzej Wajda, este o legendă a cinematografiei poloneze, laureat al premiilor Oscar și Palme d’Or, precum și al altor premii internaționale importante. El este omul care, în toată creația sa, a arătat cât de importantă este libertatea în viața noastră. Dând exemplu soarta extrem de tragică a pictorului Władysław Strzemiński, a cărui viață a fost distrusă de sistemul comunist, renumitul regizor amintește încă o dată despre forța umană și cruzimea sistemului.

Sâmbătă, 31 martie, spectatorii vor putea vedea producția americană „Grădina speranței”, realizată de regizoarea de origine neozeelandeză Niki Caro. Filmul vorbește despre familia Antoninei și a lui Jan Żabiński  – directorul Grădinii Zoologice din Varșovia și soția lui – care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în vila lor aflată pe terenul grădinii zoologice, au salvat peste 300 de evrei. Pentru ajutorul dat evreilor, cei doi polonezi au primit titlul de „Drept între Popoarele Lumii” acordat de Institutul Yad Vashem de la Ierusalim.

Cu ocazia împlinirii anul trecut a 150 de ani de la nașterea Mariei Skłodowska-Curie, în încheierea CinePOLSKA, duminică, 1 aprilie, vă invităm la o coproducție internațională în regia lui Marie Noëlle. Rolul genialei laureate poloneze a premiului Nobel este jucat de Karolina Gruszka, o actriță cunoscută și foarte talentată, iar pe ecran este prezent, printre alții, și renumitul actor polonez Daniel Olbrychski. Filmul o prezintă pe Maria nu doar în rolul de cercetător, dar și ca mamă, și, mai înainte de toate, ca pe o femeie hotărâtă și independentă. Aceste ultime două trăsături au fost nu o dată cauza problemelor sale, și, cu toate acestea, mulțumită lor a reușit să obțină succese uriașe admirate de însuși Albert Einstein, cu care se împrietenise.

Festivalul CinePOLSKA va avea loc la Bălți în perioada 30 martie-1 aprilie 2018, în sala de conferințe a Bibliotecii Științifice Universitare din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” (str. Pușkin nr. 38). Toate filmele vor avea subtitrare în limba română, iar intrarea va fi liberă.

Organizatorul festivalului este Institutul Polonez din București, în colaborare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Autoarea afișului CinePOLSKA din acest an este Sorina Vazelina, o tânără româncă, graficiană și realizatoare de benzi desenate din Timișoara

PROGRAM:

30.03.2018, ora 15.00 – IMAGINEA DE APOI / Powidoki (regia: Andrzej Wajda, 99 min.), vârsta recomandată: peste 15 ani

31.03.2018, ora 15.00 – GRĂDINA SPERANȚEI / Azyl (regia: Niki Caro, 126 min.), vârsta recomandată: peste 13 ani

1.04.2018, ora 15.00 – MARIA SKŁODOWSKA-CURIE. CURAJUL DE A CUNOAȘTE / Maria Skłodowska-Curie (regia: Marie Nöelle, 95 min.), vârsta recomandată: peste 13 ani

Programul detaliat și informații despre filme se găsesc pe pagina www.culturapoloneza.ro

Distribuie acest articol