Universitatea Beira Interior din Covilhã, Portugalia a găzduit vizita de studiu în cadrul proiectului T4GREEN

În perioada 9-13 septembrie 2024,  Universitatea Beira Interior din Covilhã, Portugalia a găzduit vizita de studiu a peste 40 de reprezentanți ai universităților și organizațiilor din Armenia, Moldova, Republica Cehă și Spania realizată în cadrul proiectului ,,Transformarea educației cadrelor didactice pentru tranziția verde și digitală în Armenia și Moldova” (T4GREEN), din cadrul programului european Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană.

Scopul vizitei de studiu a fost familiarizarea cu experiența T4GREEN deținută de universitățile partenere din UE – Universitatea Masaryk (Republica Cehă), Universitatea din Valladolid (Spania) și Universitatea Beira Interior (Portugalia), axată pe implementarea educației pedagogice atât la nivel instituțional, cât și nivel național.

Sesiunea de formare de cinci zile a fost deschisă cu un discurs de bun venit din partea coordonatorului programului și prorectorului pentru personal și cooperare internațională al Universității Pedagogice de Stat din Armenia, Marianna Harutyunyan, care a salutat participanții și a prezentat obiectivele și sarcinile proiectului T4GREEN. Doamna Marianna Harutyunyan a subliniat rolul crucial al proiectului în Armenia și Moldova, menționând că programul se aliniază cu reformele educaționale din ambele țări.

Pe parcursul săptămânii, au fost discutate mai multe subiecte esențiale, inclusiv politici și practici educaționale în Europa, dezvoltarea educației STE(A)M și exemple de reformă educațională de succes în UE. Vizita a fost deosebit de remarcabilă prin participarea lui João Costa, fostul ministru al Educației din Portugalia, care a prezentat subiectul „Dezvoltarea politicilor de formare a profesorilor”.

La sfârșitul săptămânii, o discuție finală a rezumat principalele realizări ale instruirii și a subliniat următorii pași ai programului.

Proiectul Erasmus+ T4GREEN reflectă angajamentul nostru de a sprijini modernizarea educației și de a pregăti cadrele didactice pentru provocările globale actuale, contribuind la un viitor mai sustenabil și digitalizat. Participanții au explorat soluții inovative pentru a integra obiectivele dezvoltării durabile în procesul de reformă curriculară universitară din Armenia și Republica Moldova. Proiectul susține obiectivele de dezvoltare durabilă în aplicare vizibilă, mai multă evaluare și autoevaluare transparentă a rezultatelor învățării, a performanțelor profesionale în devenire, parteneriatele sistematice, funcționale cu instituțiile de practică: fortificarea abilităților TIC, de rezolvare a problemelor, de gândire critică, de incluziune și diversitate, responsabilitate socială și sustenabilitate, mobilități extinse ale studenților și ale profesorilor în țară și în străinătate.

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost reprezentată la eveniment de către Viorica Cebotaroș, dr., conf. univ., Valeria Borș, șefa Centrului de formare profesională continuă, Corina Nichitcin, șefa Departamentului de management al calităţii.

Trei domenii principale vor fi expuse transformării și revizuirii – limbi străine, pedagogie specială și incluziune, abordările programului în domeniile Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică (STEM). Rezultatele așteptate reprezintă un plan pentagonal revizuit pentru programele de licență și masterat, precum și două programe de credite pe termen scurt bazate pe criterii moderne.

Coordonatoar instituțional al proiectului T4GREEN – dr., conf. univ. Valentina Prițcan. Mai multe detalii despre proiectul T4GREEN, găsiți pe site-ul oficial al proiectului: https://t4green.aspu.am/ și pe pagina USARB a proiectului T4GREEN: https://usarb.md/t4green/

 

 

Distribuie acest articol