Diplome și apreciere pentru participanții STUDENT FEST 2025
Pe data de 20 noiembrie 2025, studenții anului I ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, participanți la STUDENT FEST 2025, au primit diplome de participare și cadouri din partea organizatorilor, în semn de apreciere pentru implicarea, creativitatea și energia investită în cadrul festivalului.
Ceremonia de decernare a marcat încheierea oficială a unei ediții spectaculoase a festivalului, organizată în cadrul proiectului „Start pentru Tineri”, implementat de Autoguvernarea Studențească, cu suportul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Ediția din acest an a reprezentat o continuare firească a unei frumoase tradiții dedicate bobocilor USARB și a reușit, din nou, să transforme scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” într-un spațiu al talentelor, emoției și expresivității artistice.
Derivat din vechiul Bal al Bobocilor, festivalul a pus în prim-plan creativitatea, expresia artistică, spiritul de echipă și mesajul fiecărei facultăți.
Repetițiile intense, lucrul minuțios la scenarii, costume și coregrafii, dar și implicarea cadrelor didactice au dat naștere unor momente artistice remarcabile. Declarațiile participanților au evidențiat motivația, efortul și bucuria de a contribui la construirea unei tradiții comune a comunității universitare.
Toți participanții au fost apreciați pentru dedicare, ingeniozitate și talent, prin diplome și cadouri oferite în cadrul ceremoniei. Evenimentul a subliniat încă o dată că studenții USARB formează o comunitate vibrantă, unită și inspirată, în care ideile devin proiecte, iar energia se transformă în tradiție.
🤝 Parteneri ai ediției 2025
Organizarea STUDENT FEST 2025 a fost posibilă datorită sprijinului partenerilor:
SA Moldindconbank, Zen Caffe, Centrul Educațional 4Future, Studio Event, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, precum și partenerului media Nord Info, care a permis transmiterea live a evenimentului pentru publicul din țară și diaspora.
✨ STUDENT FEST 2025 – Energia care prinde rădăcini!

