Universitatea „Alecu Russo” din Bălți consolidează eforturile de prevenire a violenței de gen în mediul academic

În data de 4 martie,  Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a găzduit o sesiune de formare dedicată prevenirii și atenuării riscurilor violenței în bază de gen și a hărțuirii sexuale în mediul academic. Evenimentul a reunit cadre didactice și personal auxiliar într-un demers comun de consolidare a unui mediu educațional sigur, echitabil și bazat pe respect.

Activitatea a fost organizată cu sprijinul unor parteneri strategici și a fost cofinanțată de Uniunea Europeană și Ambasada Danemarcei, în parteneriat cu UN Women și Centrul Internațional „La Strada” Moldova. Scopul principal al sesiunii a fost creșterea nivelului de conștientizare și oferirea instrumentelor necesare pentru recunoașterea și abordarea corectă a fenomenului hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ superior.

 

Pe parcursul formării, participanții au explorat subiecte esențiale prin metode interactive, studii de caz și exerciții practice. Printre temele abordate s-au numărat egalitatea de gen și influența normelor sociale asupra mediului universitar, sesiune facilitată de psihologul Daniella Dabija, precum și identificarea formelor de hărțuire sexuală și clarificarea diferențelor dintre comportamentele acceptabile și cele abuzive.

De asemenea, cadrul legislativ și mecanismele de raportare au fost prezentate de Mihaela Botnarenco, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, care a evidențiat aspecte de drept penal și statistici relevante privind fenomenul hărțuirii în instituțiile educaționale. Discuțiile au inclus și strategii de intervenție, punând accent pe rolul codurilor de conduită și pe modalitățile prin care victimele sau martorii pot reacționa în astfel de situații.

La finalul sesiunii au fost formulate recomandări și pași concreți pentru consolidarea politicilor interne ale universității, fiind subliniată importanța existenței unor mecanisme eficiente de raportare și a unui climat academic bazat pe respect și responsabilitate.

Prin organizarea acestui eveniment, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți își reafirmă angajamentul de a promova o cultură instituțională a respectului și a toleranței zero față de orice formă de discriminare sau violență.

Distribuie acest articol