Conferirea titlului onorific de Doctor Honoris Causa academicianului Victor Spinei

În data de 24 aprilie 2026, Senatul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți s-a întrunit în ședință solemnă pentru a conferi titlul onorific de Doctor Honoris Causa domnului Victor SPINEI, profesor universitar, doctor în istorie, academician, membru titular al Academiei Române, vicepreședinte al Academiei Române.

Ședința solemnă a Senatului a fost deschisă de doamna Natalia GAȘIȚOI, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, conf. univ., dr., care a prezentat prezidiul,

menționând că instituția a demonstrat mereu deschidere către schimbare, dar și capacitate continuă de adaptare la cerințele pieței muncii și la tendințele educaționale emergente.

Prezidiul Ședinței solemne a Senatului USARB:

  1. Natalia GAȘIȚOI, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, conf. univ., dr.;
  2. Victor SPINEI, profesor universitar, doctor în istorie, academician, membru titular al Academiei Române, vicepreședinte al Academiei Române;
  3. Valentina PRIŢCAN, prorector pentru activitate științifică și relaţii internaţionale, conf. univ., dr.

Doamna Natalia GAȘIȚOI, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a menționat că în timp, nu doar oferta academică a fost extinsă, ci și tradițiile academice specifice universităților de prestigiu au fost consolidate. Una dintre acestea este conferirea titlului onorific de Doctor Honoris Causa, instituit în anul 1998.

Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor universitar Victor SPINEI, USARB își exprimă aprecierea pentru una dintre cele mai proeminente personalități ale istoriografiei românești și europene contemporane, cu o carieră științifică de excepție, o activitate instituțională de anvergură și un angajament constant față de susținerea mediului academic din România și Republica Moldova.

LAUDAŢIO pentru domnul Victor SPINEI, profesor universitar, doctor în istorie, academician, membru titular al Academiei Române, vicepreședinte al Academiei Române, a fost rostit de doamna Lidia PĂDUREAC, conferențiară universitară, doctor în științe istorice, prim-prorector pentru activitatea didactică a Universităţii de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi.

Doamna prim-prorector Lidia PĂDUREAC a remarcat că ,,prin întreaga sa activitate, academicianul Victor SPINEI se afirmă ca un model de savant și intelectual angajat, a cărui operă a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea istoriografiei românești și europene.

Rigoarea cercetării, erudiția, integritatea și devotamentul față de adevărul științific îl situează printre personalitățile definitorii ale lumii academice contemporane. Conferirea titlului de Doctor Honoris Causa reprezintă o recunoaștere deplină și legitimă a meritelor excepționale ale academicianului Victor SPINEI și, totodată, o afirmare a valorilor fundamentale ale universității noastre: excelență, responsabilitate și angajament față de cunoaștere”.

Ceremonia de înmânare a diplomei şi a mantiei de Doctor Honoris Causa domnului Victor SPINEI, profesor universitar, doctor în istorie, academician, membru titular al Academiei Române, vicepreședinte al Academiei Române.

Doamna rector Natalia GAȘIȚOI, a scos în evidență faptul că senatul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, prin hotărârea din 25 martie 2026, procesul-verbal nr. 9 conferă domnului Victor SPINEI, academician, membru titular al Academiei Române,vicepreședinte al Academiei Române,  profesor universitar, doctor în istorie, titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți ca semn de aleasă apreciere și înaltă considerație pentru:

  • Contribuții științifice de excepție, concretizate în monografii, volume, ediții de documente și studii consacrate Evului Mediu, istoriei și arheologiei spațiului est-carpatic și sud-est european, lucrări recunoscute și apreciate la nivel internațional.
  • Excelență în dezvoltarea cercetării și învățământului superior, prin activitatea de profesor universitar, conducător de doctorat, formator de școală științifică, coordonator și editor de lucrări fundamentale, promotor al excelenței academice și susținător consecvent al tinerilor cercetători și al dialogului științific de înalt nivel.
  • Contribuții de durată la consolidarea relațiilor academice dintre România și Republica Moldova, prin valorificarea istoriei și culturii românilor din estul Europei, prin sprijinul acordat mediului universitar și științific din Republica Moldova.
  • Contribuții valoroase la dezvoltarea imaginii și comunității Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, prin sprijinul constant acordat instituției, deschiderea manifestată față de colaborarea academică cu USARB, susținerea inițiativelor universitare și implicarea în dezvoltarea mediului științific, precum și prin promovarea valorilor integrității, profesionalismului și responsabilității academice, materializate inclusiv prin donații importante de carte, sprijinirea cercetătorilor Universității și consolidarea cooperării academice dintre cele două maluri ale Prutului.
  • Vizibilitate și recunoaștere internațională de prestigiu, reflectate în vasta activitate științifică și instituțională, în apartenența la structuri academice de înalt nivel, în coordonarea unor programe și colecții științifice de referință, precum și în multiplele distincții și titluri onorifice conferite în România și Republica Moldova, care aduc onoare și prestigiu Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți prin asocierea cu numele său.

Victor SPINEI, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți a rostit discursul de investitură.

Mesajele de felicitare au fost rostite de:

  • Anatol PETRENCU, profesor universitar, Președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova, DHC al USARB;
  • Anatol MORARU, director al Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți
  • Dumitru LISNIC, lector universitar, Catedra de științe socioumane și asistență socială
  • Valeriu PASAT, academician, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Institutul de Istorie

Ședința solemnă a Senatului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, dedicată conferirii titlului onorific de Doctor Honoris Causa domnului Victor SPINEI, profesor universitar, doctor în istorie, academician, membru titular și vicepreședinte al Academia Română, s-a încheiat într-o atmosferă festivă printr-un intermezzo muzical-artistic deosebit.

  • Vals ,,Florette” de Andre ASTIER, interpretează Heorhii AVASILOAE, acordeon.
  • Suita în stil popular, interpreteaza  Tudor MARIN-vioara, Alexandru PASCARU-țambal.

Momentul muzical-artistic special a conferit ceremoniei o notă de eleganță și emoție. Ceremonia a reprezentat o expresie a recunoștinței față de personalitățile care contribuie semnificativ la progresul cunoașterii și la consolidarea patrimoniului cultural european.

 

Distribuie acest articol