Studenții USARB au realizat o mobilitate academică la Universitatea Maritimă din Szczecin, în cadrul proiectului ISDEGO

În perioada 18–29 mai 2026, studenții Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au participat la un program de mobilitate găzduit de Universitatea Politehnică Maritimă din Szczecin, Polonia, realizat în cadrul proiectului ISDEGO – „Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Urbană Durabilă în cadrul studiilor de licență în transporturi” / „Implementation of Sustainable Urban Development Goals in Transport Bachelor Degree”, acord de grant nr. 101179915 — ISDEGO — ERASMUS-EDU-2024-CBHE, programul Erasmus+, cofinanțat de Uniunea Europeană.

Studenții Facultății de Științe Reale, Economice şi ale Mediului Demenciuc Mihail și Chivriga Grigore au beneficiat de un program de mobilitate, desfășurat în cadrul Facultății de Economie și Ingineria Transporturilor, care desfășoară activități didactice și de cercetare în domeniile transportului, logisticii, managementului și ingineriei producției. Ariile sale de interes includ sistemele logistice, transportul urban de mărfuri, soluțiile de transport sustenabil, sistemele inteligente de transport (ITS), tehnologiile de transport și activitățile portuare.

Programul de mobilitate a fost dedicat aprofundării cunoștințelor în domeniul transportului inteligent, logisticii sustenabile și digitalizării sistemelor de mobilitate, combinând activități teoretice, aplicații practice, vizite de studiu și proiecte de echipă.

Activitățile au debutat cu prezentarea programului și a universității-gazdă, urmate de o vizită în laboratoarele de specialitate, unde studenții au avut ocazia să cunoască infrastructura modernă utilizată în cercetarea și dezvoltarea soluțiilor inovatoare pentru transport și logistică.

Pe parcursul mobilității, participanții au studiat teme de actualitate, precum:

  • utilizarea tehnologiilor de procesare și analiză a imaginilor în sistemele inteligente de transport cu ajutorul vehiculelor aeriene fără pilot;
  • prelucrarea și analiza datelor obținute cu ajutorul sistemelor radar utilizate în monitorizarea traficului;
  • utilizarea mediilor de simulare tridimensională pentru proiectarea și testarea soluțiilor din domeniul transportului;
  • impactul transportului urban și al logisticii asupra mediului și măsurile de protecție a mediului în contextul dezvoltării durabile.

Programul a inclus două vizite de studiu la companii și instituții de referință din domeniul logisticii și transportului, oferind studenților posibilitatea de a observa aplicarea practică a conceptelor studiate și de a înțelege procesele operaționale specifice sectorului transporturilor și distribuției.

Un accent deosebit a fost pus pe activitățile de lucru în echipă, în cadrul cărora studenții au elaborat soluții pentru provocări reale din domeniul mobilității și logisticii, beneficiind de îndrumarea specialiștilor și de sesiuni de consultanță individuală.

Un moment important al mobilității l-a constituit participarea la evenimentul „Maritime University Day”, care le-a oferit studenților posibilitatea de a cunoaște cultura academică, tradițiile și viața comunității studențești din cadrul universității partenere din Polonia.

Mobilitatea s-a încheiat cu o sesiune de evaluare și prezentare a rezultatelor obținute, participanții având oportunitatea de a demonstra competențele dobândite și de a reflecta asupra experienței academice internaționale.

Participarea la această mobilitate a contribuit la dezvoltarea competențelor profesionale și digitale ale studenților USARB, la consolidarea capacității de lucru într-un mediu internațional și la familiarizarea cu cele mai noi tendințe europene în domeniul mobilității inteligente, logisticii și transportului sustenabil.

Mobilitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului ISDEGO, care promovează modernizarea învățământului superior prin cooperare internațională și formarea unor specialiști capabili să contribuie la dezvoltarea unor comunități mai inteligente, mai sustenabile și mai incluzive.

Mai multe detalii pe pagina oficială a proiectului: https://www.isdego.eu/

Pagina de Facebook a proeictului ISDEGO: https://www.facebook.com/ISDEGO

Pagina dedicată proiectului ISDEGO pe site-ul USARB: https://usarb.md/ISDEGO/

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

 

 

Distribuie acest articol