Reuniunea a șasea a Comitetului de coordonare al proiectului NeedEDU4.0

În perioada 29–30 octombrie 2026, Universitatea Tehnică a Moldovei a găzduit cea de-a șasea reuniune a Comitetului de coordonare al proiectului Erasmus+ NeedEDU4.0 – Enhancing Mechanical Engineering Education in Moldova for Industry 4.0. Reprezentanții instituțiilor partenere au analizat progresul proiectului, rezultatele obținute și activitățile necesare pentru finalizarea acestuia.

Discuțiile au vizat principalele pachete de lucru: analiza necesităților de formare, dezvoltarea și implementarea programului interuniversitar de master, dotarea laboratoarelor, asigurarea calității, diseminarea rezultatelor și managementul proiectului. În prima zi, partenerii au examinat rezultatele primului an de desfășurare a programului de master, organizarea admiterii pentru al doilea an de studii, dotarea laboratoarelor și evaluarea necesităților de formare în domeniul ingineriei mecanice.

Valentina Prițcan, coordonator instituțional al proiectului NeedEDU4.0, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a prezentat contribuțiile sale la implementarea programului interuniversitar de master „Industrii Smart și Transformare Digitală”, dezvoltat în parteneriat de Universitatea Tehnică a Moldovei, USARB și Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

Partenerii au discutat și despre colaborarea dintre universități și întreprinderi, evaluarea externă pentru perioada ianuarie 2024 – iulie 2026 și măsurile de asigurare a calității. Au fost analizate concluziile evaluării necesităților de formare și contribuția activităților desfășurate împreună cu mediul industrial la pregătirea studenților.

În cea de-a doua zi, atenția s-a concentrat asupra indicatorilor-cheie de performanță, activităților rămase, responsabilităților partenerilor și termenelor de realizare. Participanții au abordat pregătirea raportului final, gestionarea financiară și documentarea rezultatelor proiectului.

De asemenea, partenerii au discutat despre sustenabilitatea rezultatelor după încheierea finanțării europene și au convenit să pregătească un plan pentru continuarea activităților și monitorizarea acestora. Reuniunea a contribuit la coordonarea etapelor finale ale proiectului și la consolidarea cooperării dintre instituțiile partenere.

Mai multe detalii găsiși pe pagina oficiala a proiectului: https://neededu.utm.md/ și pe pagina NeedEDU4.0  a USARB: https://usarb.md/neededu4-0/

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

Distribuie acest articol