Finalizarea cursurilor de formare profesională continuă pentru personalul didactic din colegii
Peste 30 de cadre didacice din Colegiul de Industrie Ușoară din Bălți și Colegiul de Medicină din Bălți au manifestat interes față de cursurile de formare profesională continuă, elaborate în cadrul proiectului 561820-EPP-1-2015-1-DE-EPPKA2-CBHE-JP Creating Moldovan E-Network for promoting innovative e-teaching in the continuing professional education (TEACH ME) și autorizate de MECC și ANACEC:
- ,,Strategii de învățare eficientă” – 5 ECTS;
- ,,Tehnologii avansate de instruire prin utilizarea TIC-5 ECTS”.
Participanții au explorat mai multe subiecte:
- design-ul scenariului unui curs electronic; relația dintre predare, învățare, rezultatele învățării, evaluare; problematica competențelor etc (Valeriu CABAC, profesor universitar, dr. conf);
- tehnologii de căutare a informației pe internet, social bookmarking-ul, beneficiile marcării sociale, căutarea și partajarea marcajelor, gestiunea contului, etica și siguranța online, conduită în spaţiul virtual, norme de comportament specifice – pentru e-mail, forum, reţele sociale, bloguri etc (Corina NEGARA, dr., conf. univ.);
- elemente din teoria clasică a testării; utilizarea TIC la evaluare; crearea și utilizarea itemilor și testelor în cadrul LMS Moodle (Eugeniu CABAC, , conf. univ.);
- tipologia stilurilor de învăţare; stiluri preferenţiale de învăţare – activităţi de învăţare: interconexiuni; criterii de selectare a stilului preferințial de învăţare de către studenţi etc (Lora CIOBANU, dr., conf. univ.);
- învățarea bazată pe probleme – cale de acces la competențele secolului; predarea și învățarea în secolul 21: provocări pentru schimbarea paradigmei învățării; elemente importante ale PBL: relevanţa, provocarea, motivaţia, interdisciplinaritatea, autenticitatea, colaborarea; realizarea de proiecte și abordările PBL: cum facem diferența?; componentele PBL: centrarea pe studenți, colaborare, ajustare la lumea reală și varietatea de public, rezolvarea problemelor creative; trecerea în revista a modului in care PBL este diferit de genul de instruire cu care cei mai mulți dintre noi sunt obișnuiți etc (Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ.);
- specificul învățării vizuale, descrierea stilului vizual de învățare, tehnologiile de învățare vizuală; recomandări pentru realizarea eficientă a învățării vizuale; cerințele metodice în aplicarea instrumentelor de vizualizare a informației, construirea organizatorilor grafici utilizând resursele ICT, elaborarea
demersurilor didactice utilizând tehnologiile de învățare vizuală etc (Tatiana ȘOVA, dr., conf. univ.);
- semnificația învățării reflexive, importanța metacogniției în procesul didactic; particularitățile specifice ale învățării reflexive; sugestiile metodice cu privire la stimularea învățării reflexive; elaborarea mijloacelor didactice specifice metodelor de învățare reflexivă; tehnologii de învățare reflexivă; elaborarea criteriilor de evaluare a produselor activității învățării reflexive etc (Veronica RUSOV, lect. univ.);
Beneficiarii CFPC au avut un dialog deschis cu doamna Lidia PĂDUREAC, prim prorector pentru activitate didactică, Valentina PRIŢCAN, dr., prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, Tatiana BULARGA, directorul CFPC al USARB, Grigore GAITUR, directorul Colegiului de Industrie Ușoară din Bălți.
Participanții la CFPC au adus mesaje de gratitudine adminitrației USARB și personalului academic pentru calitatea, inovația și actualitatea subiectelor abordate.
Mai multe detalii despre proiectul Teach Me găsiți la link-urile:
https://sites.google.com/site/usarbteachme/despre-proiect
Facebook Teach Me
Pozele de la eveniment pot fi accesate aici