Noi Activități ReSTART: Oportunități academice pentru studenții și masteranzii specialităților economice -II

În perioada 7-9 mai, 2019, în cadrul Proiectului RESTART (nr. 585353-EPP-1-2017-1-RO-EPPKA2-CBHE-JP, Reinforce entrepreneurial and digital skills of students and teachers to enhance the modernization of higher education in MOLDOVA),  la Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului ale Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți,  studenții și masteranzii specialităților economice  au beneficiat de a doua  serie  de lecții în domeniul Managementului strategic, Analizei riscului de afaceri și riscului financiar, Managementului proiectelor și Strategiilor moderne de marketing, conduse de profesori invitați din cadrul consorțiului proiectului.

Participanții la sesiunile de predare au avut a doua ocazie să fie instruiți și ghidați de profesorii invitați:

Teodora CHICIOREANU UNIVERSITY POLITEHNICA OF BUCHAREST (UPB), Romania
Irina KOSTADINOVA UNIVERSITY OF RUSE “ANGEL KANCHEV”, Bulgaria
Peter DZUPKA TECHNICAL UNIVERSITY OF KOSICE (TUKE), Slovacia
Liliana LUPUSOR THE AGENCE UNIVERSITAIRE DE LA FRANCOPHONIE – CENTRAL AND EASTERN EUROPE OFFICE (AUF), Romania

În cadrul activităților de predare studenții și masteranzii au participat la ore de curs și activități practice, realizate cu implementarea tehnologiilor informaționale moderne. În cadrul activităților s-a pus accentul pe dezvoltarea abilităților antreprenoriale creative, evaluarea riscurilor în afaceri, comunicare eficientă.

Pozele de la sesiunile de instruire pot fi vizualizate aici.

Distribuie acest articol