Un grup de studenți maghiari, format din 12 persoane, care învață la Institutul Limbilor Slave din cadrul Universității ELTE din Budapesta, una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din Ungaria, este găzduit de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) pentru a beneficia de un curs de aprofundare a limbii ruse.
Cursurile vor fi susținute timp de o săptămână de profesori universitari de la Catedra de Slavistică a Facultății de Litere a USARB.
Cei 12 studenți maghiari vor beneficia și de un program cultural pentru a se familiariza cu realitățile culturale și interetnice ale Republicii Moldova. Tinerii maghiar vor vizita și orașele Tighina și Tiraspol din regiunea transnistreană. Tinerii studenți vor asista la lecții de limba rusă predate în licee de limba rusă din Bălți.
La 2 februarie a.c., ziua în care au sosit la Bălți, studenții maghiari au fost primiți cu pâine și sare, și salutați de reprezentanți ai rectoratului USARB, ai decanatului Facultății de Litere și de profesorii care vor interacționa cu studenții din Ungaria.
Ideea organizării cursului pentru studenții din Budapesta aparține soților Tivadar și Angela Palagy. Tivadar Palagy se află în anul universitar de studii 2017-2018 la USARB, unde predă limba maghiară. Iar Angela Palagy a fost profesoară de limba rusă la Institutul Limbilor Slave din cadrul Universității ELTE din Budapesta.