Vizită de studiu la Campusul din  Brussels (Belgia) a Universității Maastrich (Olanda) în cadrul proiectului ELEVATE 

Universitatea din Maastrich, Olanda a organizat și a găzduit în perioada 29 mai -2 iunie 2018 vizita de studiu a consorțiului proiectului ELEVATE și reprezentanților consiliului Rectorilor din Republica Moldova în Campusul său din Brussels, Belgia.  Evenimentul face parte din activitățile proiectului ELEVATE – Elevating the Internationalisation of Higher Education in Moldova, reference number: 573921-EPP-1-2016-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP din cadrul Programului Erasmus plus – Capacity Building in Higher Education (beneficiar de grant – Academia de Studii Economice din Moldova).

Reprezentanții delegației din Republica Moldova constituită din rectori, vice rectori, manageri ai IÎS, în parteneriat cu alți membrii ai Consorțiului ELEVATE, au participat în activități diverse, menite să asigure consolidarea politicilor de internaționalizare a universităților din Moldova și buna desfășurare a proiectului. Prezentările și sesiunile interactive s-au axat pe analiza bunelor practici cu privire la:

  • dezvoltarea și punerea în aplicare a diplomelor comune / programelor duble: experiență MGSOG, UM și UNU-MERIT;
  • Internaționalizarea, mobilitățile și programele de schimb;
  • Rating-ul internaționalizării  Universităților din  Republica Moldova;
  • Studii de caz: cursurile blended learning inter-university ale Universității Bilkent;
  • Presentarea Strategiilor  de internaționalizare și cercetare a Instituțiilor de Învațământ Superior din  Republica Moldova

Agenda evenimentului a cuprins mai multe prezentări și sesiuni interactive și două workshop-uri dedicate management-ului proiectului ELEVATE.

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți a fost reprezentată la eveniment de către doamna Lidia PĂDUREAC,prim prorector pentru activitate didactică și Valentina PRIŢCAN, dr., conferențiar universitar, coordonator instituțional al proiectului ELEVATE.

Pentru mai multe detalii despre proiectul ELEVATE accesați link-ul paginii oficiale a proiectului https://elevate-project.md/ și pagina USARB a proiectului ELEVATE https://www.usarb.md/elevate/

Foto aici

 

Distribuie acest articol