Bursa parlamentară internațională a Bundestag-ului german
Bundestag-ul German în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de cinci luni la Berlin.
Bursa Parlamentară Internaţională (Internationales Parlaments-Stipendium – IPS) se adresează tinerelor şi tinerilor cu o înaltă calificare şi interes pentru viaţa politică şi care, după încheierea Programului, se reîntorc în patria lor animaţi de voinţa de a participa activ şi responsabil la configurarea unui viitor democratic pentru ţara lor.
Bundestag-ul German, Parlamentul german, oferă tinerilor prilejul de a absolvi un stagiu de 13 săptămâni pe lângă un membru al Bundestag-ului German şi de a face astfel cunoştinţă cu sistemul parlamentar german şi cu procesele de decizie poli- tică şi, în acelaşi timp, de a acumula experienţă practică în domeniul muncii parlamentare.
Detalii în limba română, limba rusă și limba germană găsiți aici
Dosarul complet urmează a fi expediat până la 31 iulie 2019 prin E-mail la info@chisinau.diplo.de.