Ambasada Regatului Țărilor de Jos de la Chișinău lansează programul Tulip Youth Academy!

Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos de la Chișinău anunță lansarea Tulip Youth Academy, un program dedicat tinerilor care își doresc să construiască o societate civilă activă în Moldova. Tulip Youth Academy este o platformă dedicată tinerilor dornici de a învăța, interacționa, împărtăși și dezvolta împreună o comunitate de cetățeni activi. Platforma are drept scop să ofere oportunitatea de dezvoltare a inițiativelor pozitive implementate pentru fortificarea comunității.

Prin intermediul programului, oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos va sprijini potențialul, talentul, curajul și ideile tinerilor care își doresc să transforme Moldova într-un loc mai bun.

Programul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, ce împărtășesc valorile democrației, bunei guvernări, drepturilor omului, justiției și statului de drept.

Doritorii de a se înscrie trebuie să identifice o problemă în comunitatea lor, să propună o soluție sau să facă trimitere la bune practici (maximum o pagină de text) și să ne expedieze un CV la adresa de email: chs@minbuza.nl.

Procesul de selecție va decurge în 2 etape: soluția pentru comunitate + CV și interviul.

Deadline-ul pentru aplicare este 19 februarie 2021.

Distribuie acest articol