Vizita reprezentanților consorțiului proiectului SMART la Zona Economică Liberă Bălți

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți a găzduit în perioada 4-8 octombrie 2021, reuniunea finală a proiectului SMART –585620-EPP-1-2017-1- EL-EPPKA2-CBHE-JP Fostering university-enterprise cooperation and entrepreneurship of students via SMART Caffes, co-finanțat de programul ERASMUS+ al Uniunii Europene.  La eveniment au participat reprezentanții ecosistemului antreprenorial, Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Zonei Economice Libere „Bălți”, grupului DRÄXLMAIER, ACETI, Oficiilor Naționale Erasmus+ din Armenia, Belarus și Moldova, instituțiile partenere din proiectul SMART:

  • Universitatea Elenă Internațională, Salonic, Grecia;
  • Universitatea de Stat din Limbi și Științe Sociale din Erevan Brusov, Erevan, Armenia;
  • Universitatea de Stat din Gavar, Armenia;
  • Universitatea de Comerț și Economie a Cooperației de consum din Gomel, Belarus;
  • Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți;
  • Academia de Studii Economice a Moldovei, Chișinău, Moldova;
  • Universitatea Agrară de Stat din Moldova,
  • ONG ,,Impuls”.

În data de 6 octombrie a fost explorat ecosistemul antreprenorial din Bălți și din Regiunea de Nord a Moldovei, prin organizarea vizitei la Zona Economică Liberă „Bălți”.

Doamna Stela Pripa, Vice-administrator în educație, cercetare și inovare, zona economică liberă „Bălți” a menționat că Zonele Economice Libere sau zonele antreprenoriatului liber (ZEL), conform Legii nr. 440 din 27 iulie 2001 cu privire la zonele economice libere, sunt părţi ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru investitorii autohtoni şi străini sunt permise, în regim preferenţial, genuri ale activităţii de întreprinzător, în condiţiile legii. Zonele economice libere sunt create în scopul accelerării dezvoltării social-economice a anumitor teritorii şi a ţării în ansamblu prin: atragerea investiţiilor autohtone şi străine, implementarea tehnicii şi tehnologiilor modern, dezvoltarea producţiei orientate spre export, aplicarea experienţei avansate din domeniul producţiei şi a managementului, crearea locurilor de muncă.

Doamna Stela Pripa, Vice-administrator în educație, cercetare și inovare, Zona Economică Liberă „Bălți” a relatat minuțios misiunea ZEL-urilor din Moldova, modul de atragere a investițiilor. S-a elucidate faptul că Zona economică liberă „Bălți” (ZEL Bălți) a fost lansată la 26 mai 2010, și contribuie esențial la realizarea următoarelor sarcini: atragerea investițiilor străine majore; sporirea potențialului de export al RM cu produse competitive; dezvoltarea infrastructurii existente și crearea unei infrastructuri industriale de transport și comunale noi; crearea unui număr mare de noi locuri de muncă și perfecționarea cadrelor existente; ameliorarea situației social-economice în municipiul Bălți.

Activitatea ZEL este orientată spre producerea utilajelor constructoare de mașini, componentelor și altor produse cu valoare adăugată înaltă; realizarea producției finite pe piața externă; utilizarea capacităților de producție existente și a infrastructurii municipale. Un rol deosebit va fi rezervat industriei constructoare de mașini.

Reprezentanții universităților din Moldova, Armenia, Belarus au prezentat propriile experiențe de colaborare cu companiile, au accentuat rolul universitaților în cultivarea talentelor, modul in care cooperarea industrie-universtăți consolidează pregătirea practică a studenților.

Echipa de implementare a proiectului SMART din USARB au împărtășit cunoștințe, expertiză și resurse pentru a ajuta partenerii să își extindă activitățile, ideile, să se orienteze spre piața regională și globală, fiind reprezentată de Valentina Prițcan, prorector, conf. univ., dr., coordonator instituțional al proiectului SMART, care a menționat că Cafenelele SMART reprezintă o rețea de sisteme de co-creare multidisciplinară. Fiind concepute ca spații de lucru deschise, cafenelele Smart sunt destinate studenților și absolvenților universitari care au idei promițătoare, dar cărora le lipsește experiența și resursele pentru a-și realiza potențialul.

Mai multe detalii despre proiectul SMART găsiți pe:

Mai multe detalii despre Zona Economică Liberă „Bălți”: http://zelb.md/

Facebook 

Distribuie acest articol