Mobilități de formare la Universitatea din Valladolid, Spania
Departamentul de Relații Internaționale al Universități de Stat „Alecu Russo” din Bălți a dezvoltat un parteneriat eficient cu Departamentul de Relații Internaționale al Universității din Valladolid, Spania, în cadrul programului ERASMUS+. Acordul bilateral semnat de universități facilitează realizarea mobilităților internaționale pentru studenți, personalul academic și administrativ, extindreae orizonturilor prin transferul celor mai bune practici educaționale și de cercetare.
În perioada 20.07.2022 – 24.07.2022, Victoria MASCALIUC, lect. univ., dr., la Catedra de filologie engleză și germană, Facultatea de Litere, a beneficiat de mobilitate academică internațională ERASMUS + (teacher training) la Universitatea din Valladolid, Spania. Universitatea gazdă a organizat pentru profesorii din Moldova, Georgia și Armenia zece traininguri care deschid oportunități de colaborare în domeniul cercetării și educației între universitățile participante.
Mobilitatea de formare la Universitatea din Valladolid, Spania a facilitat discuții despre programele de schimb și a fost exprimată disponibilitatea pentru cooperare suplimentară. Universitatea din Valladolid a subliniat necesitatea investițiilor în instruirea cadrelor didactice în domeniul cercetării. S-a conceput un plan de acțiune care va permite direcționarea rezultatelor științifice spre sectorul economic.
Programul Erasmus+ susține educația și cercetarea universitară, cooperarea academică și excelența!