USARB va participa într-un microexperiment care va facilita crearea politicilor de stat legate de încadrarea în câmpul muncii a absolvenților din universități
În perioada 22-23 iulie, la Vadul lui Vodă s-a desfășurat a doua ediție a Policy Lab (Laboratorul de politici), la care a participat reprezentantul USARB, specialistul principal în e-Media, Liubomir Guțu. Acesta s-a implicat în discuții cu privire la identificarea soluțiilor privind facilitarea angajării în câmpul muncii a studenților absolvenți.
În a doua etapă au participat voluntari, oameni interesați de problemele tinerilor și tinerelor legate de căutarea și angajarea în câmpul muncii. Prima etapă a avut loc în perioada 7-9 iulie, atunci a participat colegul nostru Victor Grigor, Șeful Secției pentru educație, cultură și viață studențească din cadrul USARB. Printre participanții din ediția recentă am regăsit reprezentanți ai consiliilor de tineret, profesori de la universități, proaspeți absolvenți și studenți, specialiști în IT și mulți alții.
Așadar, în perioada menționată, acești oameni s-au implicat în activități prin care au ierarhizat principalele probleme ale tinerilor în procesul de angajare în câmpul muncii la etapa de tranziție de la universitate la piața muncii, iar la sfârșit de sesiune au propus soluții practice și reale de implementat într-un timp scurt. Prin urmare, în urma dezbaterilor s-au conturat trei direcții de microexperimente care urmează a fi desfășurate timp de trei luni, în perioada septembrie-noiembrie. În funcție de microexperimente, participanții se vor implica în organizarea și evaluarea rezultatelor obținute în urma acestora.
În această ordine de idei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, alături de alte trei universități din țară (USM, UTM și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul), va organiza cel mult cinci vizite ale angajatorilor din oraș la facultățile noastre, unde își vor putea prezenta specificul jobului și serviciile prestate. Drept rezultat, studenții vor avea posibilitatea să cunoască de care competențe și aptitudini au nevoie pentru a se angaja la locul de muncă dorit. În cea de-a doua activitate, USARB va organiza cel mult două vizite ale studenților noștri la oficiile companiilor, cu scopul de a-i familiariza cu condițiile sau cu utilajele folosite în procesul de muncă.
La final, persoana responsabilă de organizarea acestor activități va elabora un raport în baza chestionarelor îndeplinite de studenții participanți la aceste două întâlniri cu angajatorii. Rezultatele obținute vor fi împărtășite cu realizatorii proiectului Youth Policy Lab. Prin urmare, USARB va fi implicată în elaborarea recomandărilor îndreptate spre crearea politicilor de stat în vederea îmbunătățirii practicilor de angajare a absolvenților în câmpul muncii.
Youth Policy Lab se organizează simultan în cinci țări ale Parteneriatului Estic (Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Belarus).
Programul Youth Policy Lab este implementat în cadrul proiectului EU4Youth – Youth Engagement Roadmaps – YER (Harta de Parcurs pentru Implicarea Tinerilor) și se organizează cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.