Despre reciclarea corectă a deseurilor la FȘEPA

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți implementează, împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Științe a Moldovei și A.O. „Infogroup” proiectul ,,Green Science at the service of Healthy Society” din programul cadru Orizont Europa, finanțat de UE. În perioada 1-30 septembrie 2022, în 40 de locații din Chișinău și Bălți, au fost instalate boxe pentru colectarea separată a hârtiei/ cartonului, plasticului, bateriilor/ telefoanelor uzate, inclusiv în USARB.Cantitatea de deșeuri colectată va fi anunțată în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni care va avea loc în data de 30 septembrie 2022.

În acest sens, prorectora pentru activitatea științifică și relații internaționale, Valentina Prițcan, împreună cu administrația Facultății de Ştiințe ale Educației, Psihologie şi Arte, a organizat o prezentare destinată studenților în vederea reciclării corecte a deșeurilor sus-menționate.

În aceeași ordine de idei, comunicatorul USARB, Liubomir Guțu, le-a relatat tinerilor regulile-cheie de sortare a plasticului, a hârtiei și a dispozitivelor electrice și electronice. Studenții au aflat că orice deșeu aruncat în tomberon trebuie să fie curat, să nu conțină impurități sau resturi lichide. Ce ține de hârtii, acestea nu trebuie să fie murdare și să conțină capse, ele urmează a fi eliminate, iar hârtiile împăturite.


Exercițiul din 14 septembrie 2022, a contribuit la consolidarea cunoștințelor în vederea sortării responsabile a deșeurilor care provoacă pagube mediului înconjurător, iar atât studenții, cât și profesorii vor putea reduce cantitatea de deșeuri aruncate în pubelele „universale”.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023 (GA 101060678), care își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și inovațiile sustenabile și să demonstreze impactul științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale.

Distribuie acest articol