Reuniunea a patra a consorțiului proiectului QFORTE
Universitatea de Stat din Moldova a găzduit în data de 7 februarie 2023, cea de-a patra reuniune a Consorțiului proiectului Erasmus+ Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova- QFORTE, număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP. Evenimentul a fost organizat în format hibrid, cu participarea reprezentanților tuturor universităților partenere din RM și UE (Germania, Franța, Spania și Slovenia), ANACEC și Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
Mesajele de salut au fost adresate participanților de către doamna dr., Nadejda Velișco, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării și doamna dr. Otilia Dandara, prim-prorector USM.
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a fost reprezentată la eveniment de către Lidia Pădureac, prim prorector pentru activitatea didactică, Valentina Prițcan, prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, coordonator instituțional al proiectului QFORTE (prezență fizică), Natalia Gașițoi, Rectorul USARB, Tatiana Panco, șefa DMC, Diana Stratuța, metodist, DMC, Vitalia Digolean, metodist, DRI (prezență virtuală).
În cadrul reuniunii au fost discutate aspectele organizatorice și operaționale, dar mai cu seamă progresele înregistrate în implementarea proiectului. Astfel, partenerii au prezentat rapoarte cu privire la starea curentă privind realizarea pachetelor de lucru, inclusiv progresele instituțiilor privind elaborarea și implementarea strategiilor instituționale de asigurare a calității, elaborarea și implementarea manualului instituțional al calității, organizarea evenimentelor de diseminare a activităților realizate în proiect.
În cadrul evenimentului, reprezentanții Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare (ANACEC) și ai Ministerului Educației și Cercetării (MEC) au prezentat conceptul e-form for QA self evaluation report, precum și informații despre perioada de planificare a celor 3 seminare pentru evaluatori. La fel, ANACEC a prezentat Metodologia ARACIS pentru evaluarea externă instituțională/ghidul respectiv în care va fi implicată și USARB, ghidului de evaluare instituțională al ARACIS în baza căruia cinci universități din Republica Moldova urmează a fi evaluate și acreditate, cu accent pe similitudini și diferențe, precum și detaliile care nu se regăsesc în sistemul național de învățământ superior.
Proiectul are drept scop consolidarea sistemelor de asigurare a calității interne și promovarea unei culturi de dezvoltare și asigurare a calității în universitățile din Republica Moldova și este implementat în perioada 15.11.2020 – 14.11.2023
Mai multe detalii despre proiectul QFORTE, găsiți pe site-ul oficial al proiectului: https://qforte.usm.md/ și pe pagina USARB a proiectului QFORTE: https://usarb.md/qforte/