Personalul acadmic al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,G. E. Palade” din Târgu Mureș în mobilitate academică la USARB!
Doamna Daniela Cristina VALEA, Directorul Departamentului de Drept și Administrație Publică din cadrul Facultății de Economie și Drept, vice-președinte al Senatului universitar și Doamna Lucreția DOGARU, Prof. univ., dr., Facultatea de Economie si Drept, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,G. E. Palade” din Târgu Mureș, au beneficiat de mobilități Erasmus+ (Staff Mobility for Training), găzduite de USARB.
Stagiul de mobilitate de formare a avut loc în perioada 24-28 iulie 2023, fiind concentrat pe consolidarea coerenței și flexibilității parteneriatelor interuniversitare pentru a genera cunoștințe, pentru a răspunde la realități și tendințe la nivel universitar, schimb de informații și experiență profesională, dezvoltarea noilor colaborări ştiinţifice şi manageriale.
În cadrul stagiului de formare Erasmus+ personalul academic din Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,G. E. Palade” din Târgu Mureș a avut mai multe întâlniri cu managerii și colaboratorii Departamentului de Relații Internaționale, Facultății de Drept și Științe sociale, Catedrei de Drept, au menținut discuții pe profesionale pe teme de formare, au explorat infrastructura USARB, au vizitat Centrul de Inovare și campusul studenților;
USARB are un parteneriat eficient cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,G. E. Palade” din Târgu Mureș, care presupune activități multiple, inclusiv Mobilități academice internaționale, finanțate de programul european Erasmus+.
Erasmus+ este programul UE în domeniile educației, formării, tineretului și sportului pentru perioada 2021-2027. Educația, formarea, tineretul și sportul sunt domenii-cheie care sprijină cetățenii în dezvoltarea lor personală și profesională. Educația și formarea de înaltă calitate, favorabile incluziunii, precum și învățarea informală și nonformală conferă, în ultimă instanță, tinerilor și participanților de toate vârstele calificările și competențele necesare pentru participarea lor semnificativă la societatea democratică, pentru înțelegerea interculturală și pentru tranziția de succes pe piața muncii.
Obiectivul general al programului este de a sprijini, prin învățarea pe tot parcursul vieții, dezvoltarea educațională, personală și profesională a persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniul educației, formării, tineretului și sportului, atât în Europa, cât și în afara ei, contribuind astfel la o creștere economică durabilă, la crearea de locuri de muncă de calitate, la coeziunea socială, la stimularea inovării și la consolidarea identității europene și a cetățeniei active.
Programul reprezintă un instrument esențial pentru instituirea unui spațiu european al educației și cercetării, pentru sprijinirea implementării cooperării strategice europene în domeniul educației și formării, cu agendele sectoriale aferente.