Universitatea Tehnică din Riga a găzduit formarea cadrelor universitare din Moldova și Ucraina
În perioada 11-13 septembrie 2024, Universitatea Tehnică din Riga a găzduit Şcoala de pregătire a cadrelor didactice din universităţile din Republica Moldova și Ucraina, membre a consorțiului proiectului DIGITRANS.
Reprezentanții instituțiilor partenere au pledat pentru consolidarea în continuare a colaborării și îmbunătățirea proiectului la o nouă etapă de consolidare a capacității cadrelor facultăți de a utiliza resursele electronice, cum ar fi laboratoarele de la distanță, în procesul de predare.
Un element central al proiectului DIGITRANS este integrarea eficientă a tehnologiilor digitale în procesul de predare și învățare. În cadrul acestui training, cadrele didactice din universitățile din Moldova și Ucraina au avut ocazia să învețe cum să folosească platformele online pentru a crea cursuri și activități de laborator. Utilizarea resurselor digitale și a metodelor de predare inovatoare va facilita accesul la o educație de calitate, va îmbunătăți experiența de învățare a studenților și va oferi absolvenților o pregătire solidă pentru provocările actuale de pe piața muncii.
Agenda Şcolii de pregătire a cadrelor didactice din universităţile din Republica Moldova și Ucraina a cuprins mai multe subiecte, prezentate de parteneri:
- Proiect de digitalizare a programelor de studii și a cursurilor în RTU, Alla Anohina-Naumeca, Prodecan al Facultății CSITE.
- Digitalizarea materialelor de curs prin aplicarea capabilităților HPC în RTU: studiu de caz al digitalizării programului de master, Lauris Cickovskis, Nadežda Kuņicina.
- Demonstrarea laboratorului virtual de fizică în RTU, Pēteris Apse-Apsītis.
- Electronica de putere – forța motrică a tehnologiei secolului XXI. Experiență mondială și a RTU, Academician Leonīds Ribickis.
- Securitatea cibernetică în educație: experiență internațională și proprie, cazuri. Prezentare și discuție, SNT Ucraina.
Scopul principal al vizitei a fost realizat în discursul Școlii cu genericul „Instruire practică și laborator privind achiziționarea mediului de modelare și simulare de partajare (SMSE) și crearea unui laborator virtual pentru cursul selectat” susținut de către Volodymyr Kazymyr. Formabilii au aflat despre utilizarea mediului în scopuri didactice. S-a studiat crearea cursurilor pe platforma de învățare MOODLE, conectarea mediului SMSE la cursul creat, selectarea serverelor virtuale, crearea/modificarea Jupyter Notebook, utilizarea codurilor limbajului de programare Python, conectarea și utilizarea bibliotecilor virtuale de modelare și simulare Matlab, Simulink, Python, Java, Julia, R, OpenModelica, utilizarea resurselor GitHub pentru crearea laboratoarelor virtuale.
Au fost organizate și explorari de laboratoare și bune practici:
- Scurt tur prin campusul Universității. Demonstrații laboratoarelor de cercetare: energie solară, energie eoliană, șef laboratoare Kristaps Vītols.
- Prezentarea experienței de implementare a proiectului: Enabling Positive Energy Districts through a Planning and Management Digital Twin HORIZON-MISS-2023-CIT-01-02 ExPEDite: modele, Digital Twins, Viesturs Veckalns, Nadežda Kuņicina, Anatolijs Zabašta.
- Atelier de lucru privind PL4: Durabilitatea mediului digital de învățare DIGITRANS (DLE): următorii pași ai achiziției SMSE, formarea continuă a personalului, programul preliminar al atelierelor etc., progrese în dezvoltarea SREE (Sharing Remote Experiment Environment).
- Experiența de digitalizare a cursurilor de studiu în Kaunas University of Technology, Laura Kižauskiene.
- Stadiul actual privind elaborarea cursurilor electronice (e-books).
La eveniment au participat reprezentanți de la Universitatea Tehnică din Riga, Universitatea Thniko kai Kapodistriako Panepistimio Athinon din Grecia, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Politehnică Națională din Chernihiv, Universitatea Națională de Automobile și Drumuri din Harkov, Universitatea Tehnică Națională din Lutsk, Filiala „SNT Ucraina”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul și ICS DRA „Draexlmaier Automotive” SRL.
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost reprezentată la eveniment de către Alexandr Ojegov, dr., conf. univ., Beșliu Vitalie, dr., conf. univ., Rusnac Vladislav, dr., conf. univ., membri ai echipei de implementare a proiectului DIGITRANS.
Obiectivul general al proiectului DIGITRANS este de a contribui la creșterea ratei de angajare a absolvenților și la susținerea creșterii durabile și a locurilor de muncă în Ucraina și Moldova prin implementarea unor măsuri de sprijin.
Mai multe detalii găsiâi pe pagina oficiala a proiectului: https://digitrans.rtu.lv/ și pe pagina DIGITRANS a USARB: https://usarb.md/digitrans/