
Totalurile primei zile a Conferinței „Tradiție și inovare în cercetarea științifică”, 2026
La 9 octombrie 2026, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a găzduit prima zi de lucru a celei de-a XV-a ediții a Conferinței Științifice Internaționale „Tradiție și inovare în cercetarea științifică”, ediția a XV-a, inclusă în Registrul național al manifestărilor științifice pentru anul 2026.
Programul zilei a cuprins lucrările a șase secțiuni: „Științe filologice”; „Științe reale, economice și ale mediului”; „Științe ale educației, psihologie și arte”; „Științe juridice și sociale”; „Colegiul pedagogic”; și „Biblioteconomie și științele informării”. Comunicările au fost prezentate în cadrul unor ateliere tematice, moderate de cadre didactice și cercetători.
Prima zi a lucrărilor Conferinței s-a încheiat cu o sesiune de totalizare, moderată de Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale. Sesiunea a facilitat prezentarea rezultatelor științifice obținute în cadrul secțiunilor și atelierelor, precum și schimbul de idei între participanți.

În cadrul sesiunii, decanii facultăților, directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” și reprezentanții Bibliotecii Științifice a USARB au prezentat sinteza activităților desfășurate în secțiunile și atelierele Conferinței, evidențiind principalele teme abordate și rezultatele științifice comunicate:
– Lilia TRINCA, dr., conf. univ., decana Facultății de Litere


– Ina CIOBANU, dr., conf. univ., decana Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului
– Tatiana ȘOVA, dr., conf. univ., decana Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte
– Ion DĂNOI, dr., conf. univ., prodecanul Facultății de Drept și Științe Sociale
– Anatol MORARU, directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți
– Mihaela STAVER, bibliotecară principală.


Tematica întâlnirilor a reflectat diversitatea preocupărilor academice actuale. În domeniul filologiei au fost abordate limba, literatura, cultura și didactica limbilor. Secțiunea dedicată științelor reale, economice și ale mediului a inclus subiecte privind inteligența artificială, tehnologiile informaționale, cercetarea în științele naturii, economia verde și sustenabilitatea. Alte comunicări au examinat starea de bine și incluziunea în educație, dezvoltarea socio-emoțională, creativitatea artistică, provocările juridice și sociale contemporane, precum și transformarea serviciilor de bibliotecă în mediul digital.

Prima zi a conferinței a reunit cadre didactice, cercetători, doctoranzi și specialiști din Republica Moldova și din străinătate, oferind un cadru pentru prezentarea rezultatelor cercetării și schimbul de perspective interdisciplinare.
În încheiere, Valentina PRIȚCAN a transmis aprecieri participanților pentru contribuția la lucrările Conferinței și pentru implicarea în activitățile primei zile.

