Patru studente de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți au obținut trei dintre cele mai apreciate burse de merit din Moldova.
Aceste burse vin să susțină și să încurajeze performanțele academice ale studenților și ale studentelor din întreaga țară. Mai jos dorim să vă prezentăm numele studentelor noastre care au reușit să se evidențieze pe plan național.
1. Bursa Guvernului a obținut-o Onea Riva, studentă la ciclul I, anul III, specialitatea Pedagogie în învățământul primar și pedagogie preșcolară.
2. Bursa Republicii a câștigat-o Elena Prisăcari, studentă la ciclul I, anul III, specialitatea Matematică și informatică. În același timp, de această bursă s-a învrednicit și Virginia Guțu, studentă la ciclul I, anul III, specialitatea Limba și literatura română și limba engleză.
3. Bursa Președintei a obținut-o Veronica Gușan, studentă la ciclul I, anul IV, specialitatea Matematică și informatică.
La bursele de merit au candidat studenți și studente care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9 (domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real) și nu mai mică de 9,5 (domeniile de studiu umaniste).
Astfel, pentru Bursa Republicii, au fost depuse 27 de dosare, pentru Bursa Guvernului – 46 de dosare, iar pentru Bursa Preşedintei au fost depuse 23 de dosare.
Pe această cale, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți vine să le felicite pe Onea, Elena, Virginia și pe Veronica cu ocazia acestei performanțe binemeritate. Întregul colectiv didactic și corp administrativ se mândrește cu voi și vă încurajează să nu vă opriți la acest finiș, dar să avansați în premii nu doar naționale, dar și în cele internaționale. Studenții și studentele USARB sunt cartea de vizită a instituției bălțene atât în țară, cât și peste hotare, de aceea noi mereu vom ține pumnii pentru succesele discipolilor noștri.
Comunitatea oamenilor care inspiră!
Apreciem și recunoaștem implicarea!