Conferinței științifice internaționale cu genericul „ASISTENȚA PSIHOLOGICĂ LA ETAPA CONTEMPORANĂ: REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE”
În data de 22.10.21 în cadrul celei de a XII-a ediție a Zilelor Psihologiei la USARB și-a desfășurat lucrările cea de II-a ediție a Conferinței științifice internaționale cu genericul „ASISTENȚA PSIHOLOGICĂ LA ETAPA CONTEMPORANĂ: REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE”.
Acest for științific a fost organizat de către Catedra de psihologie în parteneriat cu Facultatea de Științe sociale și ale Educației, Universitatea Liberă Internațională din Moldova si Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației și Asistență socială, Universitatea ,,Petre Andrei”, Iași, România.
Conferința a întrunit peste 100 de persoane, savanți, psihologi, cadre didactice, doctoranzi, studenți din Republica Moldova, România și Belarus. Au fost prezentate 62 de comunicări în 3 secțiuni.
Acest for științific este inclus în registrul național al manifestărilor științifice pentru anul 2021.
Aducem mulțumiri și cuvinte de gratitudine:
Natalia GAȘIȚOI, conferențiar universitar, doctor, Rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
Valentina PRIȚCAN, conferențiar universitar, doctor, Prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
Pavel TOPALĂ, profesor universitar, doctor habilitat, Președintele Consiliului Științific al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
Lora CIOBANU, conferențiar universitar, doctor, Decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
Partenerilor noștri:
Facultatea de Științe sociale și ale Educației, Universitatea Liberă Internațională din Moldova Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației și Asistență socială, Universitatea ,,Petre Andrei”, Iași, România,
dar și tuturor persoanelor, care direct sau indirect au participat la Conferința științifică internațională.
MULŢUMIRI ŞI RESPECT!
Mai multe foto aici
Programul poate fi accesat aici