Programul manifestărilor dedicate deschiderii anului universitar 2024/2025

🤩Administrația USARB se află în toiul pregătirilor pentru ceremonia de salut a studenților din anul I, tineri care au decis să rămână acasă și să studieze la una dintre cele mai prestigioase universități din Moldova.
👉Studenții și studentele sunt invitați (invitate) pe 2 septembrie să participe la o serie de evenimente care fac parte din Programul manifestărilor dedicate deschiderii anului universitar 2024/2025.
👉Astfel, tinerii și tinerele vor începe prima zi de studii în compania decanilor de facultăți. Fiecare decan(ă) va susține câte un discurs de salut cu începere de la ora 9.0.
👇Mai jos aveți posibilitatea să găsiți informația necesară pentru această întâlnire. Dacă apar neclarități, puteți suna la numerele de telefon afișate în chenarul fiecărei facultăți, în funcție de facultatea la care ați fost admiși (admise).
👉După acest eveniment, studenții din fiecare grupă academică vor avea o întâlnire cu tutorele grupei, unde vor discuta chestiuni legate de organizarea procesului de studii.
🌳🏛️La ora 11.00, comunitatea academică este invitată în centrul campusului universitar pentru a participa la a doua fază a manifestărilor dedicate începutului anului de învățământ. Rectorul și prorectorii Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți vor susține câte un discurs de salut în prezența studenților și a profesorilor.
 
 
 
Distribuie acest articol