Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți (USARB) sărbătorește 79 de ani de la fondare.
Astăzi, 12 octombrie 2024, Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți (USARB) sărbătorește 79 de ani de la fondare.
Cu acest prilej, Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți a organizat o depunere de flori la monumentul patronului spiritual Alecu Russo, din scuarul universității. La eveniment a fost prezentă întreaga echipă managerială a Universităţii, reprezentanţi ai administraţiei facultăţilor și Colegiul Pedagogic „Ion Creangă”, catedre didactice, studenţi, și oaspeți ai Universității.
În acest context, în perioada 10– 29 octombrie, la USARB, vor fi organizate manifestări ştiinţifice, educaționale, sociale, culturale și artistice, prin care vor fi marcați cei 79 de ani de la fondarea instituției.
Istoria universității începe în anul 1945. La momentul înființării sale, Institutul învățătoresc era amplasat într-un singur bloc de studii al clădirii fostului Liceu de fete „Domnița Ileana” (în prezent reședința rectoratului universității).
În anul 1959, Institutului Pedagogic din Bălți i se conferă numele de „Alecu Russo” care, în calitatea-i de ostaș al propășirii, de animator al revoluției 1848 la Iași și Blaj, constituie figura emblematică a Universității.
După proclamarea independenței Republicii Moldova, la 21 mai 1992, Institutul Pedagogic din Bălți este reorganizat în Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
Vă invităm să urmăriți programul manifestărilor academice: https://drive.google.com/file/d/1N8zrTEaYi1h1t2sLR1rxyGOLwCpOs5ri/view?usp=sharing