Stagii de mobilitate academică Erasmus+ la USARB
În perioada 22.04.19 – 26.04.19 doamna Emilia HERMAN, prof. univ. dr. hab., Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinte și Tehnologie din Tirgu-Mures, România (ca rezultat a fuziunii dintre Universitatea „Petru Maior” și Universitatea de Medicina și Farmacie, în anul 2018), Facultatea de Economie și Drept, a beneficiat de stagiu de mobilitate academică (predare) prin programul Erasmus+, Acțiunea-Cheie1 (mobilitatea persoanelor în scop educational), în USARB.
Stagiul de mobilitate academică a fost focusat pe predarea la specialitățile Catedrei de științe economice a USARB a mai multor subiecte derivate din Microeconomie
si Macroeconomie, domenii de competență a doamnei Emilia HERMAN.
Proiectele de mobilitate Erasmus+, Acțiunea-Cheie1 (mobilitatea persoanelor în scop educational), sprijină activitățile de mobilitate internațională din sau către țările partenere în domeniul învățământului superior. Această acțiune contribuie, de asemenea, la cooperarea dintre UE și țările partenere eligibile și reflectă obiectivele, prioritățile și principiile UE în materie de acțiune externă:
- să sporească atractivitatea învățământului superior din Europa și să sprijine instituțiile europene de învățământ superior pentru a putea concura pe piața învățământului superior la nivel mondial;
- să susțină prioritățile identificate în „Noul consens european privind dezvoltarea” și în comunicatul „Învățământul superior european în lume”;
- să sprijine internaționalizarea, atractivitatea, calitatea, echitatea accesului și modernizarea instituțiilor de învățământ superior din afara Europei, în vederea promovării dezvoltării țărilor partenere;
- să promoveze obiectivele și principiile de dezvoltare și de politică externă, inclusiv răspunderea la nivel național, coeziunea socială, echitatea, echilibrul geografic corespunzător și diversitatea.
Mulțumim Universității de Medicină, Farmacie, Știinte și Tehnologie din Tirgu-Mures, România, pentru parteneriat durabil și eficient, care facilitează aplicarea și implementarea proiectelor din cadrul programului Erasmus+, inclusiv a proiectelor de mobilitate.
Mai multe detalii găsiți aici