Un nou atelier de formare în cadrul proiectului INTERTOOL
În data de 02 octombrie 2019 Svetlana MELNIC și Vitalia DIGOLEAN, metodiste la DRI al USARB au participat la atelierul de formare, organizat de către Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm, Suedia (KTH) în cadrul proiectului ,,Modernizarea instrumentelor de internaționalizare, a practicilor și a competențelor personalului pentru sprijinirea învățării centrate pe studenți în cadrul universităților din Parteneriatul Estic” (INTERTOOL), finanțat de Institutul Suedez, implementat cu suportul Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi.
Atelierul de formare a fost găzduit de către UTM, iar agenda a cuprins abordarea următoarelor subiecte:
- Internaționalizarea învățământului superior în Suedia;
- Internaționalizarea programelor de educație: posibilități și obstacole;
- Programe comune de la A la Z;
- Institutul European de Inovație și Tehnologie și școlile de masterat din cadrul acestuia;
- Servicii de sprijin pentru studenți;
- Posibilitățile de cooperare cu Institutul suedez.
Proiectul ,,Modernizarea instrumentelor de internaționalizare, a practicilor și a competențelor personalului pentru sprijinirea învățării centrate pe studenți în cadrul universităților din Parteneriatul Estic” (INTERTOOL), finanțat de Institutul Suedez, este implementat cu suportul universităților partenere:
Armenia:
- Universitatea Pedagogică de Stat din Armenia;
- Universitatea Americană din Armenia;
Georgia:
- Universitatea de Stat Shota Rustaveli;
- Universitatea Tehnică Georgiană;
Moldova:
- Universitatea Tehnică a Moldovei;
- Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi;
Ucraina:
- Universitatea aerospațială națională/Institutul de aviație din Kharkiv;
- Academia Națională de Metalurgie din Ucraina.