FestivalulMatematica cu plăcerela prima ediție în USARB

În data de 16 noiembrie 2018 la Universitatea de Stat  „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului echipa proiectului instituţional de cercetări aplicative 15.417.06.27A Dirijarea formării competenţelor profesionale în cadrul studiilor universitare prin organizarea unui proces de instruire adaptivă (PROFADAPT), cu suportul Direcţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport din Bălţi, a organizat festivalul activităţilor matematice „MATEMATICA CU PLĂCERE”. Scopul evenimentului a fost consolidarea relaţiilor dintre instituţiile de învăţământ preuniversitar, Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport şi Universitatea de Stat  „Alecu Russo” din Bălţi, un formator recunoscut de cadre didactice pentru învăţământul preuniversitar. 

Evenimentul respectiv a marcat încheierea săptămânii matematicii în municipiu. La festival au fost prezentate diferite forme de activităţi extracurriculare: concursuri, victorine, scenete, activităţi interactive cu spectatorii etc. La eveniment au participat echipe de elevi din liceele „A. S. Puşkin” , „B.P. Haşdeu” „Mihai Eminescu”, „Ion Creangă”. Activităţile prezentate au fost elaborate de către studenţii anului IV ai specialităţii „Matematica şi informatica”, studii cu frecvenţă,  în colaborare cu mentorii de practică.  La eveniment au asistat studenţii secţiei cu frecvenţă redusă, specialitatea „Matematică şi informatică”, anul III şi anul IV, masteranzii programului „Didactica matematicii”, anul I, profesori de matematică, diriginţi.

Elevii au fost întâmpinaţi la Universitate de studenţii anului III, studii cu frecvenţă, specialitatea „Matematica şi Informatica”, ghidaţi de conf.univ., dr. Liubov Zastînceanu. La finele evenimentului gazdele le-au propus participanţilor la festival un concurs original de matematică „Cucereşte ţara”, între liceele participante, care a activizat imediat toţi participanţii la festival, începând cu clasa a V-a şi finalizând cu clasa a XI-a.

Sinceritatea, isteţimea şi deschiderea elevilor clasei a V-a din la Liceul Teoretic „A. S. Puşkin”, seriozitatea şi academismul celor de la Liceul Teoretic „B.P. Haşdeu”, spiritul de echipă şi cunoştinţele elevilor de la „Mihai Eminescu” şi implicarea neaşteptat de profundă a elevilor clasei a XI-a de la Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” a cucerit toţi spectatorii acestui eveniment. După cum a remarcat dna Tatiana Şuiu, responsabil de matematică la Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport, Bălţi, organizator şi participant activ la acest eveniment, toţi cei prezenţi au plecat acasă cu noi achiziţii: studenţii-practicanţi cu experienţa de organizare a elevilor pentru o activitate extracurriculară de nivel înalt, mentorii – cu nişte viziuni noi asupra activităţilor matematice, studenţii ciclului II şi studenţii ciclului I, care încă nu au fost la practică – cu un bagaj de variante de motivare a elevilor pentru studiul matematicii, elevii – cu experienţa de prezentare în public a cunoştinţelor şi ideilor personale.

Pozele de la eveniment pot fi accesate aici

Distribuie acest articol