Întâlnire de gradul întâi la Ambasada Ungariei
Studenții Universității Alecu Russo din Bălți, pasionați de limba maghiară, am fost invitați în data de 12 decembrie 2018 la Ambasada Ungariei din Chișinău.
Vizita a avut ca prim scop stabilirea relațiilor de prietenie și bună înțelegere dintre studenții USARB și reprezentanții Ungariei. Cele trei limbi folosite în cadrul întâlnirii (maghiara, româna și rusa) au contribuit la buna înțelegere a părților, ne-au convins despre valoarea multiculturalității specifică Moldovei, care este mult apreciată și de reprezentanții Ungariei.
Evenimentul a inclus o sesiune de întrebări și răspunsuri cu privire la pregătirea profesională a studențiilor, a motivațiilor de a învăța limba maghiară, cu privire la participarea studențiilor la concursul pentru bursele maghiare și planurile de viitor. Am primit informații utile nu numai în pregătirea noastră profesională ca viitori profesori și filologi, dar ne-am consolidat și cunoștințele despre Ungaria în special și în domeniul diplomației în general. Evenimentul a luat sfărșit cu masa servită împreună cu doi reprezentanți ai Ungariei și vizionarea unui spectacol la Teatrul Național „Mihai Eminescu.”
Mulțumim pentru receptivitatea, ospitalitatea și cordialitatea cu care am fost primiți.
Köszönjük szépen, Magyarország!