Premiului Naţional GALEX conferit doamnei director al Bibliotecii Științifice a USARB
Biblioteca Naţională a găzduit Gala Laureaţilor Premiilor Naţionale GALEX, aflată la a noua ediţie. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, de Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, precum şi de Ziua Bibliotecarului, marcată pe 23 aprilie. În cadrul festivităţii au fost decernate zece premii nominale şi premii speciale.
Rectoratul, corpul profesoral și studenții USARB aduc calde felicitări doamnei Elena HARCONIȚĂ, directorul Bibliotecii Științifice a Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, pentru acordarea Premiului Naţional GALEX, categoria ,,Cel mai bun bibliotecar al anului din bibliotecile sistemului național de biblioteci”. La mai mult și la mai mare, distinsă doamnă Elena HARCONIȚĂ!
Gala Laureaţilor Premiilor Naţionale GALEX este o manifestare importantă în lumea bibliotecară. Are ca obiectiv promovarea şi stimularea activităţii bibliotecarilor şi a persoanelor fizice şi juridice, care prin acţiunile lor susţin dezvoltarea bibliotecii ca structură info-documentară de importanţă strategică, fiind cel mai important serviciu civil de stocare şi difuzare a informaţiei dintr-o comunitate şi în numele comunităţii.
Premiul GALEX a fost instituit în 2010 de Liga Bibliotecarilor din R. Moldova şi Biblioteca Naţională.
Mai multe detalii aici