Seminar Internațional HEREs
Un Seminar Internațional pentru Echipele de Experți în domeniul Învățământului Superior cu genericul „Recunoașterea: impact pentru accesul transfrontalier la învățământul superior și la mobilitate” a avut loc în perioada 10-11 iunie 2019, la Chișinău.
Evenimentul, organizat de către Consorțiul SPHRE și Oficiul Național Erasmus+ în Moldova în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, a reunit peste 70 de participanți internaționali, membri ai comunității Experților în domeniul Reformei Învățământului Superior.
Subiectul abordat a fost deosebit de important pentru înțelegerea mecanismelor de recunoaștere, deoarece fără aceasta, strategiile de mobilitate internațională nu pot fi considerate viabile, atât la nivel de sistem, cât și la nivel instituțional.
În cele două zile ale seminarului, participanților li s-a oferit o viziune asupra convențiilor internaționale de recunoaștere, a practicilor actuale în domeniu și necesității trecerii de la ,,echivalare” la ,,comparabilitate” când este vorba despre recunoașterea studiilor și calificărilor. Aspecte privind propunerea de introducere în Europa a recunoașterii automate și alte componente cheie de recunoaștere a calificărilor academice, cum ar fi recunoașterea creditelor, recunoașterea învățării anterioare, evaluarea candidaților la studii – de exemplu refugiații – care nu dețin documente oficiale și digitizarea instrumentelor de recunoaștere, în special a suplimentului diplomei de studii, au constituit teme de discuții.
Universitatea din Barcelona (coordonator) și Asociația Europeană a Universităților (EUA) reprezintă consorțiul “SPHERE” (Support and Promotion for Higher Education Reform Experts), o inițiativă coordonată de Comisia Europeană și implementată de Agenția Executivă pentru Educație și Audiovizual și Cultura. SPHERE oferă instruiri și activități de networking Experților în Domeniul Reformei Învățământului Superior și Oficiilor Naționale Erasmus+ (NEO) în țările din vecinătatea UE pentru perioada 2015 – 2020.
Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi a fost reprezetată la eveniment de către Valentina PRIŢCAN, prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, memebru HERE.