Compania germană Dräxlmaier a făcut o donație studenților USARB
Rectorul Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți și administrația Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului au avut în data de 3 martie 2020, o întrevedere cu reprezentanții companiei germane Dräxlmaier, partener relevant al universității. Parteneriatul eficient și durabil USARB – Dräxlmaier își găsește expresie în eforturi comune de formare calitativă a specialiștilor, elaborarea și implementarea diferitor proiecte educaționale, consolidarea sistemului de management al calității.
Reprezentanții companiei germane Dräxlmaier au venit în USARB, de această dată, cu o donație de 3 proiectoare moderne și un suport financiar pentru organizarea evenimentelor educaționale.
Natalia Gașițoi, rectorul USARB, a mulțumit companiei Dräxlmaier pentru colaborarea fructuoasă, menționând că proiectoarele donate vor fi utilizate pentru asigurarea formării calitative a specialiștilor din mai multe domenii, aplicarea tehnologiilor moderne în procesul de predare, dezvoltarea competențelor necesare în obținerea unei cariere de succes.
La întâlnire au participat:
- Natalia Gașițoi, Rector, USARB;
- Ina Ciobanu, Decan FȘREM, USARB;
- Eugeniu Plohotniuc, șef catedră MI, USARB;
- Vitalie Beșliu, șef catedră ȘFI, USARB;
- Carolina Tcaci, șef catedră ȘE, USARB;
- Stanislav Stadnic, șef catedră ȘNA, USARB;
- Vadim Bubulici, manager Formare profesională, Dräxlmaier;
- Natalia Grosu-Curocica, specialist Relații publice, Dräxlmaier.
În cadrul întâlnirii s-au pus în discuție mai multe subiecte și s-au analizat posibilitățile de consolidare a parteneriatului universității cu industria.