Un parteneriat onorabil și eficient
Administrația Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți a avut în data de 7 martie 2020, o întrevedere cu delegația UAIC formată din prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rector, prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI, Prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public, prof. univ. dr. Sorin ANTON – manager proiect și prof. univ. dr. Daniela-Tatiana AGHEORGHIESEI, coordonator al Extensiunii Bălți, dar și Excelența Sa domnul Petrișor DUMITRESCU, Consul General al României la Bălți. În cadrul întâlnirii s-au pus în discuție mai multe subiecte menite să diversifice parteneriatul USARB-UAIC, s-au analizat posibilitățile dezvoltării programelor de masterat cu oferirirea diplomelor duble.
În aceiași zi, administrația UAIC a premiat 79 studenți de la Extensiunea din Bălți care au participat la cursurile de antreprenoriat desfășurate în cadrul proiectului „Studenții UAIC de azi – antreprenori pentru un viitor sustenabil”. Premierea a avut loc în Sala de Popivalentă a USARB. Cei 79 de studenți ai UAIC de la Extensiunea din Bălți se alătură celor 304 absolvenți ai cursurilor de antreprenoriat care au fost premiați la Iași în luna ianuarie. Finanțat printr-un grant al Fondului de Dezvoltare Instituțională, proiectul „Studenții UAIC de azi – antreprenori pentru un viitor sustenabil” se derulează prin Societatea Antreprenorială Studențească din cadrul UAIC (SAS-UAIC).