Practica pedagogică în condiții de pandemie
Realizarea stagiului practicii pedagogice în semestrul doi al anului curent de studii 2019-2020, ca și a întregului proces de studii la facultate, s-a produs în niște condiții cu totul specifice, fiind nevoiți totuși să realizăm prevederile programului de studii, aflându-ne în condiții de autoizolare, comunicând și realizând sarcinile în realitatea impusă de pandemia cu COVID-19. Catedra de științe ale naturii și agroecologie, a organizat și monitorizat acest stagiu pentru 2 grupe cu studii la ciclul I la disciplina Geografie (GB31Z și GB41R) și o grupă la ciclul II (DB11M) – la disciplina Biologie.
Masteranzii au reușit să finalizeze integral practica până la data de 9 martie 2020, adică cu câteva zile înainte de a intra țara în carantină. Nota finală la totalizarea rezultatelor a fost obținută pentru ei din o notă acordată pentru calitatea documentației (proiecte didactice de durată lungă și scurtă și al unei măsuri extracurriculare, fișe de asistență, registrul practici, caracteristica din partea mentorului și managerului instituției) și cea dea doua – pentru susținerea online în fața comisiei catedrei a raportului de descriere și totalizare a practicii.
Rectoratul împreună cu catedra ȘNA au identificat o modalitate de promovare și totalizare a practicii în condițiile când și instituțiile educaționale unde au activat practicații de la ciclul I funcționau tot în regim de carantină.
Astfel, la indicațiile Departamentului pentru studii, în modul de promovare și termenii promovării practicii la geografie (GB31Z și GB41R), au fost operate anumite modificări și adaptări, ca obiectivele practicii să fie realizate în situația de trecere la studii în condiții online și de sistare a orelor în instituțiile de învățământ preuniversitare legată cu situația de pandemie. În așa mod, practica la geografie a fost realizată în două etape:
I – realizată timp de două săptămâni în școli, în cadrul căreia studenții au realizat asistențe la ore la cadrele didactice la diferite discipline din cadrul instituției; au elaborat proiectele didactice de lungă durată la geografie pentru clasele unde au fost repartizați și au încercat promovarea primelor ore de probă în clase cu elevii; au realizat anumite însărcinări vizând studierea particularităților psihologice ale elevilor în parte și relațiile lor în cadrul colectivului de elevi.
II – timp de 4 săptămâni în regim de autoizolare ce a constat în realizarea a 3 sarcini :
- Elaborarea unui proiect didactic de scurtă durată cu accentul sporit pe utilizarea metodelor interactive de predare-învățare (cubul, explozia stelară, braistorming-ul, ciorchinele, diagrama Venn-Euler, turul galeriei, bulgărele de zăpadă etc.), ulterior prezentat, discutat și apreciat prin conferință online de către metodistul Victor Capcelea împreună cu studenții ambelor grupe ( GB31Z GB41R);
- Elaborarea scenariului unei activități didactice extracurriculare(concursuri de tip TVC, Clubul erudiților, dezbateri, festivități etc.), prezentat, discutat și apreciat în conferință online de metodist împreună cu studenții.
- Elaborarea și prezentarea tezei de an, care a fost susținută online în fața comisiei alcătuită din cadre didactice din catedra ȘNAE.
În așa mod media semestrială a fost obținută din 3 note obținute pentru realizarea acestor 3 sarcini, precum și în baza aprecierii calității proiectelor didactice prezentate metodistului, a fișelor de asistență la ore și a agendei practicii. O altă notă a fost obținută pentru prezentarea raportului în format PPT în fața comisiei de susținere din partea catedrei. În baza acestor note introduse în baza de date s-a obținut nota finală.
Ne cătând la dificultățile apărute în legătură cu pandemia, practica totuși s-a produs, studenții au dat dovadă de responsabilitate și obiectivele au fost în așa mod realizate satisfăcător, ne atestându-se careva eventuale descurajări, regrete legate de profesia aleasă. În plus, a fost acumulată și o anumită experiență pozitivă atât de către profesorii catedrei, dar și de către studenți de a activa și realiza această importantă componentă a procesului educaţional din programul de studiu la aceste specialități în condiții mai neobișnuite, vitrege și chiar extremale, și nu în ultimul rând – însușirea și exersarea instrumentelor TIC pentru instruirea la distanță.
Unele probleme și propuneri din partea practicanţilor de la ciclul I:
- Regrete că au fost lipsiți de posibilitatea de a interacționa cu elevii și în timpul practicii active;
- Confruntare cu problema incapacității elevilor de stăpânirea emoțiilor;
- Mai multă exersare la orele practice și creșterea abilităților de selectare, adaptare și utilizare aplicativă a diversității de metode didactice la orele de biologie.
- De practicat mai multă simulare a orelor în cadrul seminarelor la Didactica geografiei.
Impedimente și propuneri din partea masteranzilor:
- Elevii adesea nu posedă deprinderi de realizare a lucrului individual;
- Studenții întâmpină greutăți în identificarea unor metode didactice mai speciale, adecvate situației de lucru cu elevii cu CES.
- Mai multă utilizare a TIC la ore în facultate (în special de exersat la orele practice la
Didactica biologiei pentru formarea abilităților de elaborare de sarcini și metodologii, de montare a informațiilor, a materialelor didactice ilustrative, imaginilor video în cadrul unor teme concrete la cursul școlar de biologie).
Aceste, și alte lucruri invocate de studenți în rapoarte,prezintă una din modalitățile de implicare a studenților în desăvârșirea programelor de studiu, ele deja după tradiție, devenind subiecte ale preocupărilor și analizei în cadrul ședințelor de catedră. De asemenea, acest feed- back prezintă valoare pentru titularii disciplinelor în contextul proceselor de autoevaluare a programelor de studii,vizând îmbunătățirea calității procesului de predare-învățare-evaluare și a realizării stagiilor de practică ca componentă importantă din cadrul programelor de studiu la specialitățile respective.