În data de 30 martie 2023, în Centrul Didactic de Resurse pentru Educația Interculturală a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost organizat Atelierul „Educația interculturală. Strategii de formare-dezvoltare-evaluare a competenței interculturale”, realizat în cadrul proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale (EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice, faza a II-a”, implementat de către CE PRO DIDACTICA cu suportul financiar al Fundației pentru copii Pestalozzi (Elveția).
Atelierul a fost facilitat de Viorica GORAȘ-POSTICĂ, dr. hab., prof. univ., expert proiect, Tatiana ȘOVA, dr., conf. univ., coordonator instituțional, Oxana CHIRA, dr., conf. univ., membru de proiect.
La activitate au participat 30 de cadre manageriale și didactice, care monitorizează stagiile de practică managerială și de specialitate a studenților ciclului II, master din 6 instituții de învățământ: IP LTR ,,Ion Creangă” din Bălți, LT „Ștefan cel Mare” din Bălți, IP LT „N. Gogol” din Bălți, Instituția de Educație Timpurie Nr. 1 „Spiriduș” din Bălți, Gimnaziul „A. I. Cuza” din Bălți, IP Gimnaziul „Eugen Coșeriu” din s. Catranîc, r. Fălești.
Pe parcursul activității a fost argumentată importanța educației interculturale prin prisma actelor normative naționale și internaționale, au fost valorificate diverse strategii de formare-dezvoltare-evaluare a competenței interculturale și au fost antrenate abilitățile de aplicare a instrumentelor digitale în proiectarea și realizarea diverselor tipuri de activități formale, nonformale și informale, abordând problematica educației interculturale.
Prin feedbackul participanților a fost accentuat caracterul universal, sistemic și sistematic al problematicii educației interculturale.