
Conferința științifică internațională ,,Relevanţa şi calitatea formării universitare: competenţe pentru prezent şi viitor european”, consacrată aniversării de 80 de ani de la fondarea Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
La aniversarea a opt decenii de excelență academică, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a găzdut în perioada 3-4 octombrie 2025 lucrările Conferinței științifice internaționale ,,Relevanţa şi calitatea formării universitare: competenţe pentru prezent şi viitor european”, consacrată aniversării de 80 de ani de la fondarea Universității, organizată de Secția Știință, în parteneriat cu facultățile USARB.


Conferința a fost organizată în format mixt cu înregistrarea a circa 200 participanți din mai multe țări, inclusiv Moldova, România, Franța, China, Ucraina și Federația Rusă.
Evenimentul a reunit cadre universitare, cercetători, studenți, reprezentanți ai mediului educațional, cultural și economic din țară și din străinătate, pentru a explora provocările și oportunitățile învățământului superior în contextul european actual.


Direcțiile tematice ale conferinței au vizat vizează formarea competențelor universitare relevante pentru prezent și viitorul european, abordând aspecte precum leadershipul și managementul în învățământul superior, rolul universităților în Europa Cunoașterii, transformarea digitală și verde, identitatea academică și etica, inserția profesională pe piața globală a muncii, cercetarea și inovarea pentru dezvoltare socială, precum și perspective interdisciplinare asupra formării competențelor în domeniile filologic, real, economic, al mediului, educațional, artistic, juridic, social, comportamental, media și comunicare, inclusiv contribuția colegiilor pedagogice.
Sesiunea de deschidere solemnă a lucrărilor Conferinței ,,Relevanţa şi calitatea formării universitare: competenţe pentru prezent şi viitor european”, consacrată aniversării de 80 de ani de la fondarea Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a fost moderată de doamna Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea ştiinţifică și relații internaționale.
Alocuțiunea de deschidere a fost rostită de către doamna Rector Natalia GAȘIȚOI, dr., conf. univ.
Doamna Natalia GAȘIȚOI, Rector al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, a adresat un mesaj de salut și înaltă apreciere participanților la Conferință, menționând relevanța cercetării pentru calitatea învățământul superior, importanța păstrării tradiției universitare în realizarea cercetărilor fundamentale și aplicative, valorificarea de către mediul academic a proceselor de cercetare-dezvoltare şi inovare.
Natalia GAȘIȚOI, Rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a remarcat că Conferința științifică internațională „Relevanța și calitatea formării universitare: competențe pentru prezent și viitor european” reprezintă o platformă academică de înalt nivel pentru reflecție, dialog și schimb de bune practici privind rolul universității în formarea competențelor necesare unei societăți aflate în continuă transformare. Evenimentul contribuie la consolidarea cooperării internaționale, la alinierea învățământului superior la politicile și valorile Spațiului European al Educației și Cercetării și la promovarea excelenței academice, inovării și responsabilității sociale. Totodată, conferința are o semnificație deosebită prin faptul că marchează 80 de ani de activitate academică a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, reafirmând rolul acesteia ca actor important în dezvoltarea educației și cercetării la nivel național și european
Mesaje de salut și apreciere a comunității științifice a USARB au fost rostite și de către Valentina CHICU, drd., lect. univ., Universitatea de Stat din Moldova,
Natașa DANELCIUC-COLODROVSHI, dr., conf. univ., Institutul Louis Favoreu, Universitatea Aix-Marseille, Franța,
Kinga PIATKOWSKA, dr., Agenția Națională pentru Schimb Academic a Republicii Polonia.

Doamna Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea ştiinţifică și relații internaționale a adresat mesaje de gratitudine înalților invitați pentru prestație și parteneriat sustenabil al USARB cu instituțiile care îi reprezintă.
Comunicările în plen au fost susținute de către:
- Lidia PĂDUREAC, dr., conf. univ., Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți – consolidarea identității instituționale: între memorie istorică și actualitate

- Nicolae LEAHU, dr., conf. univ., Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, O catedră universitară octogenară
Intermezzo-ul muzical-artistic al Conferinței a oferit participanților un moment de relaxare și recreere, contribuind la crearea unei atmosfere plăcute și memorabile, promovând cultura și facilitând interacțiunea între participanți:
- CIOCÂRLIA – Autor Grigoraș DINICU, Interpretează vioară – Dumitru POPOV
- CON TEI PATRIRO – muzică: Francesco SARTORI, versuri: Lucio QUARANTOTTO, Interpretează bariton – Mihai BÎCU


Lucrările conferinței s-au susținut în 8 secțiuni (24 ateliere) cu următoarele direcții tematice:
Secțiunea nr. 1 Expectanțe și provocări în formarea universitară a competențelor pentru prezent şi viitor european
- Atelierul nr. 1. Expectanțe și provocări în formarea universitară a competențelor pentru prezent şi viitor european, Moderatori: Corina NEGARA, dr., conf. univ., Adela GOREA, asist. univ.
Secțiunea nr. 2. Științe filologice: educație lingvistică și perspective culturale
- Atelierul nr. 1. Limbaj și identitate culturală, Moderatori: Gheorghe POPA, dr. hab., prof. univ. Lilia TRINCA, dr., conf. univ.

- Atelierul nr. 2. Contribuții literare în arealul românesc, Moderatori: Nicolae LEAHU, dr., prof. univ. Ludmila CABAC, dr., lect. univ.,

- Atelierul nr. 3. Filologie slavă, Moderatori: Elena SIROTA, dr., conf. univ. Natalia DESYAEVA, dr., prof. univ.

- Atelierul nr. 4. Filologie slavă (contribuții literare), Moderatori: Maria NICOLA, dr. hab., prof. univ. Tatiana SUZANSKAIA, dr., conf. univ.

- Atelierul nr. 5. Filologie slavă (limba și literatura ucraineană), Moderatori: Maria DRUZHYNETS, dr. hab., prof. univ. Diana IGNATENCO, dr., lect. univ.

- Atelierul nr. 6. Strategii didactice de predare a limbilor străine, Moderatori: Micaela ȚAULEAN, dr., conf. univ. Angela CĂLĂRAȘ, asist. univ.


- Atelierul nr. 7. Lexicologie și civilizație germană, Moderator: Tatiana KONONOVA, dr., conf. univ. Elvira GURANDA, dr., conf. univ.

Secțiunea nr. 3. Științe reale, economice și ale mediului: formarea competențelor pentru prezent și viitor
- Atelierul nr. 1. Inovație educațională și transformare digitală în context european, Moderatori: Liubov ZASTÂNCEANU, dr., conf. univ. Olesea SKUTNIȚKI, asist. univ.


- Atelierul nr. 2. Științe aplicate și tehnologii moderne: de la experiment la inovație, Moderatori: Vasilii ȘARAGOV, dr. hab., conf. univ. Natalia PÎNZARU, dr., lect. univ.


- Atelierul nr. 3. Studii interdisciplinare în științele vieții și ale mediului, Moderatori: Victor CAPCELEA, dr., conf. univ. Ala CUȚULAB, asist. univ.


- Atelierul nr. 4. Management responsabil și sustenabilitate organizațională, Moderatori: Alina SUSLENCO, dr. hab., conf. univ. Rodica SLUTU, dr., conf. univ.

- Atelierul nr. 5. Inovație și armonizare în domeniul financiar-contabil și fiscal, Moderatori: Nelli AMARFII-RAILEAN, dr. hab., conf. univ. Corina NICHITCIN, asist. univ.

Secțiunea nr. 4. Științe ale educației, studiul artelor și culturologie: formarea competențelor pentru prezent și viitor
- Atelierul nr.1. Științe ale educației, Moderatori: Ludmila COTOS, dr., conf. univ. Tatiana PANCO, dr., conf. univ.



- Atelierul nr. 2. Științe ale educației, Moderatori: Tatiana GÎNJU, dr., conf. univ. Dorina PUTINĂ, dr., lect. univ.

Secțiunea nr. 5. Științe juridice, sociale și comportamentale: formarea competențelor pentru prezent și viitor
- Atelierul nr.1. Științe juridice, Moderatori: Dumitru DUMITRAȘCU, dr., lect. univ. Natalia JANU, dr., asist. univ.
- Atelierul nr.2. Științe juridice, Moderatori: Vitalie RUSU, dr., prof. univ. Cătălina CIORICI, asist. univ.

- Atelierul nr. 3. Psihologie, Moderatori: Luminița SECRIERU, dr., conf. univ. Lilia NACAI, asist. univ.


- Atelierul nr. 4. Științe socioumane și asistență socială, Moderatori: Tatiana GRIBINCEA, dr., conf. univ. Cristina CRUDU, asist. univ.


Secțiunea nr. 6. Colegiul pedagogic: generator de competențe pentru prezent și viitor, Moderator: Valeria BORȘ, drd., profesoară de matematică, grad didactic doi

Secțiunea nr. 7. Media și comunicare: formarea competențelor pentru prezent și viitor, Moderatori: Lina MIHALUȚA, directoare a BŞ a USARB, Mihaela STAVER, bibliotecară principală, Centrul de Cercetare și activitate metodologică

Secțiunea nr. 8. Sinergia proiectelor europene în sprijinul relevanței și calității formării universitare. Ateliere interactive
- Atelierul nr.1. Sinergii pentru tranziția verde, digitală și calitatea educației: experiențe T4GREEN și MEDIA, Moderator: Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ. Natalia BRANAȘCO, dr., conf. univ.


Atelierul nr.2. Ingineri pentru economia viitorului: formare inovativă susținută de proiecte europene, Moderator: Alexandr OJEGOV, dr., conf. univ. Vitalie BEȘLIU, dr., conf. univ.




În cadrul sesiunii de închidere a lucrărilor Conferinței s-a făcut sumarul activităților realizate, s-a prezentat rezumatul comunicărilor de către:
- Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale;
- Lilia TRINCA, dr., conf. univ., decana Facultății de Litere;
- Ina CIOBANU, dr. conf. univ., decana Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului;
- Tatiana ȘOVA, dr., conf. univ., decana Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte;
- Vitalie RUSU, dr., conf. univ., decanul Facultății de Drept și Științe Sociale;
- Anatol MORARU, directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți;
- Aculina MIHALUȚĂ, directoarea Bibliotecii Științifice USARB, categorie de calificare superioară;
Participanții la Conferință au enunțat mesaje de gratitudine pentru excelenta organizare a forului științific, au apreciat ținuta înaltă a comunicărilor științifice, punctualitatea participanților.

Administrația USARB a felicitat participanții la Conferință, menționând prestația științifică deosebită, a mulțumit moderatorilor și organizatorilor.
Comitetul de organizare al Conferinței:
Președintele comitetului de organizare:
- Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale
Membri:
- Lilia TRINCA, dr., conf. univ., decana Facultății de Litere;
- Ina CIOBANU, dr., conf. univ., decana Facultății de Ştiințe Reale, Economice şi ale Mediului;
- Tatiana ȘOVA, dr., conf. univ., decana Facultății de Ştiințe ale Educației, Psihologie şi Arte;
- Vitalie RUSU, dr., prof. univ., decanul Facultății de Drept şi Ştiințe Sociale;
- Anatol MORARU, directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul USARB;
- Elena NEGREAN, metodistă, Secția Știință.

Programul conferinței poate fi vizualizat aici
