Vizită de studiu la  Universitatea Gloucestershire din Marea Britanie în cadrul proiectului MHELM

Universitatea Gloucestershire din Marea Britanie a găzduit în perioada 09-15 februarie 2020, vizita de studiu planificată în cadrul proiectului MHELM – 609656-EPP-1-2019-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP Moldova Higher Education Leadership and Management din cadrul programului Erasmus+. Proiectul MHELM a primit finanțare la finalul anului 2019, ca rezultat al concursului organizat de Comisia Europeană prin instrumentul de finanțare Erasmus+, acțiunea cheie 2 – Capacity Building in Higher Education, și  este coordonat de către  Universitatea Tehnica a Moldovei (UTM). 

Delegația Republicii Moldova a fost constituită din reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și reprezentanți ai celor 7 universități, membre ale consorțiului proiectului MHELM:

  • Universitatea Tehnica a Moldovei (UTM);
  • Universitatea de Stat din Moldova (USM) ;
  • Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM);
  • Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF);
  • Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB);
  • Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul (USCAHUL);
  • Universitatea Agrară de Stat din Moldova ( UASM).

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți a fost reprezentată la eveniment de către doamna Rector Natalia GAŞIŢOI, conf. univ., dr., Valentina PRIŢCAN, prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, coordonator instituțional al proiectului MHELM, conf. univ., dr., Tatiana ȘOVA, șefa Catedrei de științe ale educației, conf. univ., dr.

David DAWSON, expert în leadership la Universitatea Gloucestershire și partener de proiect din Marea Britanie, a scos în evidență subiecte relevante pentru reușita proiectului, remarcând că în Universitatea din Gloucester, pe care o reprezintă, programul HELM (management și leadership în învățământul superior) se realizează timp de 9 ani. Diseminarea informației despre acest program, nou pentru Republica Moldova, precum și a celor mai bune practici din universitățile partenere din UE în ceea ce privește proiectarea și livrarea programelor de dezvoltare profesională, focalizate pe management și leadership universitar, trebuie să constituie un obiectiv permanent pentru a crește capacitatea de conducere și de gestionare a universităților din Republica Moldova!

Membrii consorțiului proiectului MHELM au analizat în detalii mai multe subiecte, menite să asigure buna desfășurare a proiectului:

  • Specificul programului HELM la Universitatea Gloucestershire: obiective, structură, pedagogie, impact;
  • Impactul dezvoltării leadership-ului asupra capacității de schimbare a Universității Gloucestershire;
  • Sesiune de dezvoltare a proiectului MHELM: obiective, structuri potențiale, conținut potențial.
  • Cadrul de calități și abilități de conducere în învățământul superior (Cadrul HELQS): cadrul HELQS, procesul HELQS, coaching pentru acțiune, impact;
  • Sesiuni de feedback HELQS;
  • Perspective de conducere de nivel superior pentru HELM. Perspectiva de conducere în domeniul dezvoltării leadership-ului;
  • Abordări ale evaluării privind proiectarea și livrarea HELM;
  • Istoria dezvoltării leadership-ului la Universitatea Gloucestershire;
  • Observații live/observări participative. Identificarea rețelelor personale și profesionale;
  • Analiza rezultatelor cu privire la calitățile și abilitățile conducătorilor și liderilor IÎS. Revizuirea cercetărilor privind factorii și rezultatele calităților și abilităților de conducere în învățământul superior;
  • Dezvoltarea modelului / planului de cercetare pentru proiectul MHELM;
  • Observații live. Tendințe actuale în învățământul superior;
  • Planificarea proiectului MHELM. Pașii următori. Alocarea responsabilităților.

Vizita de studiu a inclus și sesiuni de implementare a programului HELM, promovate de David DAWSON, expert în leadership la Universitatea Gloucestershire, Marea Britanie, care au facilitate înțelegerea mai bună a experienței de management și leadership a Universității Gloucestershire.

Distribuie acest articol