Cu sprijinul specialiștilor Endava, studenții noștri vor beneficia în continuare de formare profesională în domeniul IT în municipiul Bălți

Echipa Endava Chișinău a efectuat ieri, 27 iulie, o vizită la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți unde a fost discutat un spectru larg de subiecte care țin de colaborarea continuă pentru formarea specialiștilor în domeniul IT în municipiul Bălți.

În cadrul dialogului purtat între rectora USARB, Natalia Gașițoi, și Veaceslav Panfil, Managerul Companiei Endava, sediul Chișinău, și Nicolae Stropșa, Head of Applications Management & Data la Endava, a fost reconfirmată intenția partenerilor noștri de a fi mai aproape de comunitatea academică bălțeană și de disponibilitatea pentru susținerea universității în dezvoltarea oportunităților de studii în IT la Bălți.


Noutatea bună a acestui parteneriat este că studenții noștri vor fi instruiți de către mentorii Endava. Ei vor afla din prima sursă despre tehnologiile utilizate în proiectele comerciale și care sunt tendințele în domeniu. În acest laborator studenții USARB cu studii de profil vor beneficia de cursuri gratuite în domeniul tehnologiilor informaționale. Conceput ca un spațiu educațional, laboratorul Endava din USARB este dotat cu stații de lucru și o tablă interactivă, pe care le pot utiliza nu doar studenții înscriși la cursuri, dar și alte persoane înmatriculate, exclusiv în scopuri academice.

Vă amintim că, pe 21 martie 2022, la USARB a fost deschis cel de al patrulea laborator IT modern destinat studenților din Moldova. Acest eveniment a fost posibil grație sprijinului companiei Endava.  

Endava este o companie publică de servicii IT, cu peste 18 ani de experiență în domeniu, lucrând cu unele dintre cele mai cunoscute branduri în industrii ca cea Financiară, Asigurări, Telecomunicații, Media și Tehnologie, Retail și Bunuri de consum.

Compania are peste 5 500 de angajați în toată lumea, începând din America de Nord și terminând cu Bătrânul Continent. Angajații Endava au oportunități de carieră pline atât de descoperiri și satisfacție, cât și de provocări de dezvoltare profesională.

Distribuie acest articol