Pilotarea modului IV din programul „Leadership si management în IÎS” elaborat în cadrul proiectului MHELM
În data de 12 mai 2021, s-a dat start pilotării modulului IV al programului de instruire profesională pentru conducătorii din instituțiile de învățământ superior „Leadership si Management”. Acest program este elaborat în cadrul proiectului MHELM – 609656-EPP-1-2019-1- MD-EPPKA2-CBHE-SP ,,Moldova Higher Education Leadership and Management”-MHELM (Leadershipul și Managementul în Învățământul Superior din Republica Moldova – MHELM), Acțiunea cheie 2 – Consolidarea capacităților în domeniul Învățământului Superior, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, coordonat de Universitatea Tehnică a Moldovei, după cum urmează:
Domeniul de formare: Formare profesională continuă
Denumirea programului: „LEADERSHIP SI MANAGEMENT”
Volumul total de ore / credite de studiu: 1200 ore / 40 credite
Baza admiterii: Diplomă de studii superioare de licență, Diplomă de studii superioare de master, Diplomă de studii superioare de doctorat
Limba de instruire: română
Forma de organizare: învățământ cu frecvență
Pilotarea programului este parte componentă a pachetului de lucru 2.2. și are ca scop formarea membrilor echipelor de proiect în calitate de formatori. La finele pilotării se va face evaluarea programului de către toți membrii proiectului, în scopul îmbunătățirii acestuia, şi ajustarea în vederea livrării programului viitorilor formabili.
Programul de formare „Leadership si management” este destinat conducătorilor si managerilor din instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova.
Modul IV, Managementul schimbării și dezvoltarea organizațională a IÎS are drept scop formarea atitudinii pozitive și de deschidere la managerii de toate nivelurile din instituțiile de învățământ superior, pentru acceptarea și întâmpinarea schimbărilor necesare din mediul în care profesează ca să facă schimbarea să devină sustenabilă.
Predarea modulului patru va fi asigurat de echipa constituită din dr.hab. Ala COTELNIC, prof. univ, ASEM (leader de Modul); dr. Irina DOROGAIA, conf. univ, ASEM; dr. Rafael CILOCI, conf. univ, UTM; dr. Evelina GHERGHELEGIU, conf. univ, USMF; dr. Maria HAMURARU, conf. univ, USM; dr. Liudmila ROȘCA-SADURSCHI, conf. univ, USCH.
USARB este reprezentată la eveniment de către coordonatorul instituțional al proiectului MHELM Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., și Tatiana ȘOVA, șefa Catedrei de științe ale educației, dr., conf. univ.
Mai multe detalii despre proiectul Erasmus+ MHELM pot fi găsite pe pagina oficială a proiectului:
pagina web a USARB, dedicată proiectului MHELM:
și paginii de facebook a proiectului MHELM:
MHELM – Moldova Higher Education Leadership and Management Facebook