Ziua Științei 2022!
În data de 10 noiembrie 2022, Ministerul Educației și Cercetării a organizat, cu suportul Uniunii Europene, festivitatea dedicată zilei profesionale a lucrătorilor din domeniile cercetării şi inovării din Republica Moldova – „Ziua Știinţei”, eveniment sărbătorit în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Cea de-a XII-a ediție a Zilei Științei s-a desfășurat sub genericul ,,Știința pentru dezvoltarea durabilă a societății”.
Festivitatea a reunit oameni de știință, înalți oficiali, oaspeți, oameni de artă pentru a aduce un omagiu comunității științifice din Republica Moldova, apreciind efortul depus de fiecare cercetător la dezvoltarea domeniilor cercetării și inovării.
La eveniment au participat prim-ministra Republicii Moldova Natalia Gavrilița, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală, președintele Academiei de Științe a Moldovei Ion Tighineanu, reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, reprezentanți ai autorităților publice, ai conducerii organizațiilor din domeniile cercetării și inovării, ai mediului științific și academic.
Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi a fost reprezentată la Ziua Științei 2022, de către următorii colaboratori ai USARB:
- Lucia Balanici, asist.univ., prodecanul Facultății de Litere;
- Alexandr Ojegov, dr., conf. univ., Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului;
- Tatiana Bularga, conferențiar universitar, doctor, șefa Catedrei de arte și educație artistică;
- Oxana Cibotaru, metodist, secția Știință a USARB;
- Elena Țurcan, bibliotecară, Biblioteca Științifică a USARB
Ziua Științei a fost instituită prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1083/2010, fiind proclamată la 2 noiembrie 2001 și celebrată pentru prima dată la 10 noiembrie 2002, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).